VIDEO – Ministrul Transporturilor anunta ca autostrada Lugoj-Deva e prost construita

Ministerul Transporturilor monitorizează atent calitatea lucrărilor de pe șantierul autostrăzii Lugoj-Deva, unde există probleme cu terasamentul autostrăzii, a afirmat, luni, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în cadrul unor declarații de presă, cu ocazia inaugurării unui vagon modernizat, care a plecat pe ruta Gara de Nord – Constanța.

„Pe unele șantiere de autostrăzi, lucrurile merg foarte bine, însă avem probleme de calitate pe unul dintre loturi, mă refer la lotul 3 Lugoj-Deva, unde avem un constructor pe care îl monitorizez îndeaproape, este un constructor despre care am mai spus că lucrează foarte dezordonat, are 29 de subcontractori. Am avut probleme la terasamentul autostrăzii și nu vreau să risc să punem în folosință un lot de autostradă și să repetăm episodul de la Sibiu-Orăștie, lotul 1, și să avem probleme la terasamente, adică să se surpe autostrada. În acest sens, am rugat atât constructorul, cât și consultantul să monitorizeze foarte atenta calitatea lucrărilor”, a spus ministrul.

Oficialul a precizat că lucrările pe celelalte șantiere de autostrăzi sunt în grafic.

Pe data de 10 august, Cuc a declarat că a decis rezilierea parțială a contractului pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj — Deva, dar și penalizarea antreprenorilor care nu au respectat termenele și calitatea lucrărilor.

„Din nou probleme la Autostrada Lugoj-Deva, pe Loturile 2 și 3. M-am săturat de vorbe și de explicații puerile, așa că trec la fapte! Aplicăm rezilieri parțiale și penalități pentru fiecare întârziere pentru a se înțelege clar că în România trebuie respectate termenele și calitatea lucrărilor!”, a scris ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Agerpres

Aboneaza-te la Podcastul BANUL