CFR plateste 8 milioane pentru studiul de fezabilitate al tronsonului Bucuresti-Giurgiu

CFR SA şi Asocierea Baicons Impex SRL-Acciona Ingenieria SA au semnat contractul pentru studiul de fezabilitate pentru modernizarea liniei Bucureşti-Giurgiu-Frontieră, inclusiv Podul de la Grădiştea, valoarea contractului fiind de 8 milioane de lei, iar durata de implementare de 18 luni.

Studiul de fezabilitate va prezenta varianta optimă de traseu şi planificarea activităţilor proiectului tehnic printr-o soluţie de execuţie a lucrărilor pe două loturi: lucrări la podul peste râul Argeş, între staţiile Vidra şi Grădiştea (lot I) şi lucrări la infrastructura feroviară între staţiile CF Bucureşti Nord şi Giurgiu Nord, până la Frontieră (lot II), potrivit unui comunicat transmis vineri de CFR SA.

Sursa de finanţare pentru realizarea studiului de fezabilitate este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Valoarea totală a contractului este de 7.950.000 RON (fără TVA) şi are o durată de implementare de 18 luni.

În prima etapă se va elabora documentaţia tehnico-economică (termen 9 luni) pentru lansarea procedurii de proiectare şi execuţie a lucrărilor în vederea redeschiderii circulaţiei pe podul de cale ferată râul Argeş (Podul Grădiştea), iar în etapa a doua vor fi stabilite soluţiile pentru modernizarea liniei Bucureşti Nord – Giurgiu Nord – Fontieră.

Sursa: Mediafax

Aboneaza-te la Podcastul BANUL