facebook
Economia țării s-ar putea confrunta cu probleme în viitorul apropiat, întrucât avansul economic se bazează în cea mai mare parte pe consum. Deși România este una dintre cele mai sărace țări din Europa, care încă încearcă să îți revină după excesele regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, a ajuns să...
În zilele noastre a devenit o mândrie să ai cât mai multe vize și ștampile în pașaport, sau cine își permite chiar să aibă mai multe pașapoarte. În lume există pașapoarte care pe lângă un status social înalt oferă deținătorilor posibilitatea de a deschide multe usi, ori de a...
Trei dintre cele mai mari partide de opoziţie din Italia fac apel la introducerea în circulaţie a unei a doua monede, care să funcţioneze în paralel cu moneda euro, pe fondul intensificării sentimentului antieuro. Partidele susţin că o astfel de decizie va stimula creşterea economică şi piaţa locurilor de...
Cu peste 8.500 de angajați, gigantul care vrea să se impună în țara noastră are 35 birouri în SUA, Canada, Singapore, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Franța, Suedia, România, Japonia și India.  QuEST Global, o companie cu activități în IT, aeronautică, auto și transporturi, a anunțat că a preluat integral IT...
Un gigant mondial face o mutare de proporții în țara noastră. Unul dintre principalii furnizori de propulsie pentru tractoare și locomotive ai lumii, producătorul german de motoare Deutz, a preluat compania italiană IML Motori, din grupul căreia face parte și subsidiara din România IML Motoare. Această mutare are ca scop...
Aproximativ 30% din forța de muncă și 13% din populația României lucrează în străinătate, iar aceasta reprezintă Produsul Intern Brut pierdut al României, a declarat viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) Liviu Voinea, la conferința "10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană: de la coeziune la convergență". "România...
Fondul Monetar Internaţional a avertizat vineri că "o prelungită incertitudine" în Catalonia "ar putea afecta încrederea şi deciziile de investiţii" în Spania (EFE), subliniind totodată "puternicele perspective" solide pentru economia spaniolă, relatează agenţia EFE.  "Deşi perspectivele noastre pentru economia spaniolă sunt solide, tensiunile prelungite şi incertitudinile în legătură cu Catalonia...
Banca centrală suedeză cântăreşte avantajele şi dezavantajele unei e-coroane, într-o ţară în care gradul de utilizare a numerarului a scăzut dramatic, reprezentând doar 1,4% din plăţi. Banca va lua o decizie în acest sens până la sfârşitul anului 2019, scrie La Tribune. Trecerea Riksbank, cea mai veche bancă centrală din...
Fondul Monetar Internaţional a revizuit în creştere, pentru România, de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluţia economiei în acest an, relevă cel mai nou raport publicat ieri de instituţia financiară internaţională. FMI a îmbunătăţit şi prognoza pentru anul viitor: până la 4,4%, faţă de 3,4% cât preconizase în...
Companiile Saudi Agricultural and Livestock Investment Company (SALIC) din Arabia Saudită și Al Dahra din Emiratele Arabe Unite vor investi cinci miliarde de riyali (1,33 miliarde de dolari) în sectorul agricol din regiunea Mării Negre, a declarat, miercuri, directorul general de la SALIC, Abdullah Aldubaikhi, informează publicația Gulf News. "Investiţiile...