Cum va reduce Romania consumul de gaz cu 15% si cum va afecta asta populatia

Ministerul Energiei a explicat, marți, ce înseamnă decizia miniștrilor din cele 27 de state membre UE de reducere cu 15% a consumului de gaze.

„Măsurile de economisire vor avea un caracter VOLUNTAR la nivelul statelor membre, Comisia furnizând un set de instrumente pe care țările le pot lua în calcul în funcție de specificitățile naționale”, a transmis ministerul Energiei.

În măsura în care apare riscul întreruperii complete sau a reducerii aprovizionării cu gaze naturale din Rusia, „se va putea aproba intrarea în stare de alertă la nivelul UE”, stare de alertă prin care se vor lua „măsuri coordonate de reducere a consumului, până la atingerea unei scăderi în procent de 15%”.

Gazul utilizat în scopuri non-electrice poate fi dedus din ținta de economisire, la fel și volumele de gaz natural stocate care depășesc țintele intermediare de înmagazinare stabilite în regulamentul privind obligativitatea stocurilor de gaze naturale.

În cazul României, nivelul de stocare la momentul actual este de 55%, peste nivelul obligatoriu de 46% la 1 august 2022.

„România, prin profilul de consum, dar și prin disponibilitatea unor surse interne de gaze naturale, este bine poziționată pentru a face față iernii 2022-2023. În cazul în care vor fi necesare măsuri suplimentare de reducere a consumului de gaze, consumatorii casnici, IMM-urile, serviciile sociale sau industria critică nu vor intra în sfera de aplicare”, adaugă Executivul român.

„România susține în continuare explorarea posibilității de decuplare a prețului la energie electrică de prețul la gaze naturale, arhitectură care ar permite limitarea efectului de contagiune a creșterii prețului la gaze naturale asupra prețului la energie. Comisia Europeană a indicat că va realiza un studiu de impact cu privire la diferite măsuri de optimizarea a designului pieței de energie electrică”, se mai arată în comunicat.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL