Elveția este destinația ideală pentru muncă în 2024: compensația minimă este 20 € pe oră

Elveția se clasează în fruntea clasamentului european în ceea ce privește compensația pentru munca prestată. Unele țări au un salariu minim pe economie, precum Germania, Franța sau Spania.

Altele nu au deloc o valoare minimă, precum Italia, în timp ce alte state – cazul Austriei îl au stabilit prin contractele colective pe sectoare de activitate. În cazul Elveției, se mai adaugă o componentă, aceea a cantoanelor, scrie ZiarulRomanesc.

Astfel, deși în Elveția nu există un salariu minim la nivel național, unele cantoane au introdus un salariu minim pentru zona lor. În plus, anumite contracte colective de muncă și companii prevăd salarii minim în sectoarele lor. De la 1 ianuarie 2024 valoarea brută a salariului minim în Geneva este de 24,32 CHF (în 2023 a fost de 24 CHF). Sunt excluse sectoarele agricultură și floricultură, în care minimele sunt diferite. În aceste două sectoare, salariul minim în 2023 era de 17,6 CHF iar de la 1 ianuarie 2024 este de 17,87 CHF.

iată valorile din 2023 în diferite cantoane

  • Neuchatel 20,77 CHF pe oră
  • Jura 20,60 CHF pe oră
  • Ticino între 19 și 19,50 CHF pe oră
  • Geneva: 24 CHF pe oră
  • Basel Stadt 24 CHF pe oră

Obținerea unui permis de muncă în Elveția este necesară pentru majoritatea străinilor care doresc să lucreze în această țară, iar procedura de obținere a acestuia variază în funcție de naționalitatea și tipul de muncă desfășurat. În cazul în care cineva este angajat de către o companie în Elveția pentru o perioadă mai scurtă de 3 luni, nu este nevoie de un permis de ședere. Cu toate acestea, angajatorul trebuie să notifice autoritățile cu cel puțin o zi înainte ca persoana respectivă să înceapă să lucreze. Această măsură asigură o monitorizare adecvată a lucrătorilor și respectarea regulilor și legislației în vigoare în ceea ce privește angajările străinilor în țară.

În cazul în care dorim să lucrăm în Elveția pentru o perioadă mai lungă de trei luni, este necesar să solicităm un permis de ședere la autoritățile locale. Pentru a obține acest permis, vom avea nevoie de anumite documente, cum ar fi o carte de identitate sau un pașaport valabil, precum și o declaratie din partea angajatorului, care să ateste că vom fi angajați în Elveția sau un contract de muncă. Aceste documente sunt esențiale pentru a demonstra scopul șederii noastre și pentru a se asigura că suntem angajați legal și că avem toate drepturile și beneficiile prevăzute de lege.

Poți intra în Elveția și căuta loc de muncă pentru maxim șase luni. În primele trei luni nu e nevoie de permis, dar ulterior trebuie cerut un permis de ședere pe termen scurt UE, valabil trei luni pe an, cu condiția să dovedești că te poți întreține singur și nu vei fi o greutate pentru sistemul social local.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL