Epopeea Oltchim a ajuns la final: Cine a pus mana pe uriasul combinat chimic?

0

Oltchim va încheia în această săptămână contractele de vânzare pentru pachete de active din cadrul combinatului chimic cu trei companii, respectiv Chimcomplex S.A. Borzesti, Dynamic Selling Group SRL şi White Tiger Wealth Management Ltd, şi poartă în continuare discutţii cu alţi ofertanţi, scrie zf.ro.

Compania a demarat procesul de vânzare a nouă pachete de active la sfarsitul anului trecut in cadrul fazei de reorganizare a procedurii de insolventa, pentru care a primit nouă oferte angajante.

Cele trei contracte de vânzare care vor fi încheiate în această săptămână sunt cu Chimcomplex S.A. Borzesti, pentru cinci pachete de active integral şi unu parţial (pachetele de active nr. 1-5 şi parţial 7), cu Dynamic Selling Group S.R.L pentru un pachet (nr. 6) şi cu White Tiger Wealth Management Ltd pentru şase pachete intergrale şi unu parţial (nr. 1, 3-5, 7, 8 si partial  9).

In continuare Oltchim poarta discutii cu alti ofertanti.

Finalizarea tranzactiilor in baza acestor contracte este supusa anumitor conditii care trebuie indeplinite, printre care se numara aprobarea finala de catre adunarea generala a creditorilor Societatii, acest organism finalizand selectia ofertantilor castigatori.

Procesul de vânzare se anticipeaza că va fi finaliat în prima parte a anului 2018.

Datoriile totale ale Oltchim, companie intrată în insolvenţă în 2013, au fost de 800 mil euro, dar o parte din ele au fost şterse şi au rămas 307 mil. euro, creditorii fiind în primul rând instituţii ale statului, furnizorii şi pe locul doi băncile.

Oltchim a raportat o cifra de afaceri de peste 100 de milioane de euro şi un profit de 6,1 milioane de euro în primele şase luni din 2017. Cifra de afaceri obţinută în primul semestru al acestui an este de 105,8 milioane de euro (480 de milioane de lei), de două ori mai mare faţă de cea obţinută în primul semestru din 2013, momentul intrării societăţii în insolvenţă. Cifra de afaceri realizată în din primele şase luni din 2017 a crescut cu 27% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016.

Chimcomplex Borzeşti, parte a grupului  grupului SCR controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, a depus pe 6 iulie o ofertă angajantă pentru preluarea acti­velor combinatului Oltchim Râm­ni­cu Vâlcea în vederea creării Companiei Ro­mâne de Chimie.  SCR spunea în luna iulie că are asigurată o finanţare de până în 200 mi­lioa­ne euro pentru preluarea Oltchim, sumă care nu acoperă doar achi­ziţia activelor, ci şi capitalul de lu­cru, investiţiile în mediu şi active pentru perioada următoare.

Dynamic Selling Group Galaţi – Distribuitor Ramplast este unul dintre cei mai mari distribuitori de profile si accesorii pentru prelucrarea tamplariei PVC din Romania. PRodusele Ramplast sunt fabricate de Divizia de Materiale de Constructii a Oltchim Ramnicu Valcea. Firma are 8 depozite proprii si distribuitori şi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 113,95 milioane lei şi un profit net de 5,96 miliaone lei.

Sursa: zf.ro