Federația Română de Șah a lansat proiectul național ”Educație prin șah”, care are ca scop să facă din șah un vector al schimbării în educație

Intrăm pe toate planurile în lumea bună a șahului. “Sportul minții” devine parte integrantă a sistemului educațional românesc prin programul “Educație prin Șah”. Șahul este deja materie de studiu în 37 de țări din lume, iar introducerea lui ca materie obligatorie de studiu în școli este și pe lista de priorități a Parlamentului European încă din 2011.

Federația Română de Șah, împreună cu filiala Ministerului Educației, CCD Ialomița si asociatia neguvernamentala Proacta, au lansat proiectul național ”Educație prin șah”, care are ca scop să facă din șah un vector al schimbării în educație.

Programul presupune introducerea opționalului integrat de șah în învățământul preuniversitar și instruirea cadrelor didactice pentru a putea preda șahul în școală.

Managementul acțiunilor de acreditare și formare a profesorilor care vor preda șahul este asigurat atat de CCD Ialomita cat si de Asociatia Proacta Edu, iar implementarea programului la nivel național, precum si promovarea proiectului sunt realizate în parteneriat cu FR Șah sub patronajul Ministerului Educației.

Întregul program cuprinde trei mari etape – formarea profesorilor, oferirea șahului ca studiu opțional și organizarea de evenimente de șah. 300 de profesori s-au înscris în primele 30 de zile de la lansarea oficială a programului, iar formarea primilor 150 de profesori se va încheia în aprilie. Obiectivul este ca până în septembrie, să fie formate 3.000 de cadre didactice, iar opționalul de șah să fie introdus în curriculumul anului școlar 2023-2024. Șahul va ajunge la peste 50.000 de elevi în primul an de la lansarea proiectului.

Prima companie care s-a alăturat programului ca partener și sponsor este Banca Transilvania.

”Spuneam în decembrie 2021 că obiectivul mandatului meu și al echipei de la FR Șah este să lărgim cât mai mult baza piramidei comunității de șah din România, ducând șahul la cât mai mulți copii. Convingerea mea și a celor care ne sprijină este că șahul schimbă în bine vieților copiilor, îi ajută să se dezvolte în plan școlar și social, prin șah pot recupera anumite decalaje sau pot ajunge la performanțe. Important este primul pas și acela este ca noi să ducem șahul aproape de ei”, a declarat Vlad Ardeleanu, președintele FR Șah.

Programul “Educație prin șah” urmărește ca elevii, prin însușirea și folosirea conceptelor și metodelor specifice șahului, să-și îmbunătățească gândirea creativă, să-și dezvolte inteligența emoțională, atenția și concentrarea, să capete mai multă încredere în forțele proprii, să fie capabili să respecte reguli și partenerii de joc.

În învățământul modern, șahul este folosit ca metodă interdisciplinară, instrumentele și strategiile aplicându-se cu succes și în matematica, fizică, informatică, tehnologie etc.

Șahul este deja materie de studiu în 37 de țări din lume, amintim aici India, China, Suedia, Spania, Armenia, Argentina, Uruguay. În Armenia, de pildă, mica țară care în anii ‘60 dădea un campion mondial, pe Tigran Petrosian, iar astăzi este una dintre cele mai puternice națiuni în șah, cu cei mai mulți mari maeștri în șah pe cap de locuitor, șahul este parte a curriculumului obligatoriu și cel puțin la fel de popular ca fotbalul.

De altfel, introducerea șahului ca materie obligatorie de studiu în școli este și pe lista de priorități a Parlamentului European încă din 2011.

”Am descoperit lumea șahului în copilărie sub îndrumarea tatălui meu. Am participat la diverse competiții și pot spune că șahul mi-a schimbat, într-adevăr, viața. Parteneriatul cu Federația de Șah ne onorează și mă bucur nespus că putem contribui la aducerea șahului mai aproape de copii”, spune Nicoleta Albert, președinta Asociației ProActa Edu.

În Suedia, peste 30.000 de elevi în fiecare an sunt implicați într-un proiect similar de educație prin șah care a inspirat și FR Șah. Este un model testat care dovedește că, prin șah, acești copii reușesc să-și dezvolte mintea și să recupereze decalaje importante.

De spus că FR Șah este și co-organizator și partener oficial al etapei din România a turneului internațional Grand Chess Tour, fondat de Garry Kasparov. Turneul va reveni la București în perioada 4-16 mai. Etapa din România – Superbet Chess Classic Romania va fi prima competiție importantă la care va participa viitorul campion mondial de șah care se va decide între Ding Liren și Ian Nepomniachtchi.

Fundația Superbet este din 2019 partenerul strategic al FR Șah. Al doilea partener important financiar al Federației este compania One United Properties.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL