Primarul Capitalei Nicuşor Dan anunţă că a virat câte cinci milioane de lei pentru plata avansului destinat firmei italiene care construieşte tablierul pentru Pasajul Doamna Ghica, precum şi pentru continuarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea.
”Azi am virat banii către Trustul de Clădiri Metropolitane pentru plata avansului destinat firmei italiene care construieşte tablierul pentru Pasajul Doamna Ghica. În cursul zilei de mâine compania va efectua plata celor 5 milioane de lei către furnizor”, anunţă Nicuşor Dan Într-o postare pe Facebook. El le multumeşte partenerilor din Italia care, deşi nu primiseră banii, au lucrat la această componentă esenţială pentru pasaj.
”Urmează ca Trustul de Clădiri Metropolitane să stabilească, împreună cu firma italiană, care sunt termenele de livrare şi să actualizeze graficul de execuţie”, precizează primarul Capitalei. De asemenea, tot joi, Trustul de Clădiri Metropolitane a primit alte 5 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea, un alt obiectiv de investiţii important al Primăriei Capitalei.