Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, se află într-o vizită oficială în SUA, acolo unde a avansat propunerea inițierii unui Memorandum de Înțelegere pe temele de interes, precum și organizarea unei delegații cu companii românești în aprilie-mai.
Sebastian Burduja: „Ieri și astăzi am continuat vizita oficială în SUA, în Arizona, la invitația autorităților americane. Aici echivalentul președintelui Camerei Reprezentanților este un om extraordinar, Ben Toma, cel mai înalt oficial american de origine română. Iar în zona Phoenix peste 86.000 de români contribuie cu talentul, creativitatea și munca lor la progresul Statului Arizona, care cunoaște o dezvoltare economică remarcabilă în ultimii ani”.
„Aici suntem primiți cu brațele deschise. Am susținut un discurs în plenul Camerei Reprezentanților Statului Arizona, care a adoptat o proclamație oficială în onoarea României, pentru eforturile noastre în cercetare-dezvoltare și transformare digitală și pentru relația de prietenie dintre Arizona și România. Proclamația este un pas istoric, iar textul ei îl regăsiți în poze. Statul Arizona are un interes major în atragerea și dezvoltarea industriilor cheie, precum semiconductorii, domeniul aerospațial și tehnologii bazate pe laser, hidrogen și inteligență artificială. Toate sunt domenii de interes strategic comun”, a spus liberalul.
Memorandum de Înțelegere pe temele de interes și organizarea unei delegații cu companii românești în aprilie-mai
Ministrul a mai precizat că a lansat propunerea unui Memorandum de Înțelegere pe temele de interes, precum și organizarea unei delegații cu companii românești în aprilie-mai.
Sebastian Burduja: „Am avansat propunerea inițierii unui Memorandum de Înțelegere pe temele de interes, precum și organizarea unei delegații cu companii românești în aprilie-mai. Totodată, am avut întâlniri cu conducerea prestigioasei Arizona State University, cu Primăria din Phoenix, cu comunitatea de afaceri din zona metropolitană și cu doamna profesor Ileana Orlich, coordonatoarea programului de limba și cultura română, cel mai mare din SUA. Le-am invitat pe gazdele noastre la București și vom continua să construim aceste punți peste Atlantic, inclusiv prin inițiativa viitorului Oficiu Român pentru Știință și Tehnologie (ROST) din SUA”.
„Parteneriatul strategic cu America înseamnă nu doar garanția de securitate, ci și oportunități de comerț și de cercetare-dezvoltare fără precedent pentru România. De aceea suntem aici. Lucrurile nu se vor întâmpla peste noapte, dar important este că am început. Înainte, împreună”, a transmis liberalul.