Motorina a ajuns in Romania mai scumpa decat in Austria sau Spania! Dar guvernantii ne spun ca ni se pare…

0

Preţurile carburanţilor vânduţi în staţiile din România au crescut, şi în ultima săptămână, conform datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare al Comisiei Europene.

La data de 23 octombrie (ultimele date disponibile), preţul mediu al benzinei vândute în staţiile din România a fost de 5,07 lei pe litru, iar motorina costa 5,17 lei pe litru. În comparaţie cu preţurile afişate cu o săptămână în urmă, preţurile sunt mai mari cu patru bani pe litru, atât la benzină cât şi la motorină.

Evoluţia preţurilor în statele din zona noastră a fost mixtă. Astfel, consumatorii bulgari au avut parte de o uşoară ieftinire, de circa 0,01 leva pe litru (o leva este cam 2,3 lei) dar în cazul Poloniei şi Ungariei preţurile au crescut. În Polonia, benzina s-a scumpit marginal, cu doar 0,03 zloţi pe litru, dar motorina s-a scumpit substanţial, cu 0,12 zloţi pe litru (un zlot polonez valorează 1,08 lei). În Ungaria preţurile au crescut marginal, cu sub doi forinţi pe litru, şi la benzină şi la motorină, ajungând la 349 forinţi la benză şi 360 forinţi la motorină (100 de forinţi fac circa 1,48 lei).

Comparând preţurile în euro, România are în continuare mult sub media europeană şi benzina şi motorina, dar, cel puţin la motorină, nu mai sunt printre cele mai mici preţuri din Europa.

Preţul mediu al benzinei este de 1,11 euro iar al motorinei de 1,12 euro pe litru. Media europeană este de 1,34 euro pe litru, la benzină, şi 1,22 euro pe litru, la motorină. Benzină mai ieftină decât la noi este doar în Bulgaria şi Polonia. Însă, la motorină, cel mai folosit carburant din România, situaţia este diferită. Sunt şapte ţări cu preţuri la motorină mai mici decât în România: Austria, Bulgaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia şi chiar Spania.

În România se consumă şapte miliarde de litri de carburant auto anual, dintre care cinci miliarde de litri de motorină şi două miliarde de litri de benzină.

Sursa: economica.net