Cele mai multe întrebări primite de Consiliul Concurenţei se referă la sectorul carburanţilor, acesta fiind totodată domeniul în care autoritatea face cele mai multe analize, a declarat pentru News.ro preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu. De altfel, autoritatea lucrează la un site care va cuprinde date comparative privind preţurilor carburanţilor, proiect ce ar putea fi gata anul viitor.
”Suntem foarte atenţi la ce se întâmplă pe piaţa carburanţilor, chiar obsesivi. Nu este nicio altă piaţă despre care să ne informăm atât de frecvent cum se întâmplă cu sectorul combustibililor. De asemenea, preluăm date Eurostat şi le analizăm pentru a avea o imagine a evoluţiei acestui sector. Este o piaţă importantă, care afectează direct consumatorii şi, ca urmare, este în atenţia opiniei publice şi a presei”, a declarat pentru News.ro preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
În ceea ce priveşte scumpirea benzinei şi motorinei, el spune că nu poate estima încă în ce măsură majorarea accizei a dus la scumpirea carburanţilor, mai ales că şi preţul petrolului a crescut la nivel internaţional.
”Vrem să realizăm unui comparator de preţuri, ‘monitorul preţurilor pentru carburanţi’, un instrument asemănător celui lansat cu succes pentru produse alimentare, în urmă cu un an, prin care să intensificăm concurenţa dintre firmele de comercializare carburanţi”, adaugă oficialul.
Pentru realizarea acestei aplicaţii trebuie creată o bază de date care să conţină lista tuturor companiilor care comercializează carburanţi, amplasarea geografică a benzinăriilor deţinute de fiecare, tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) comercializate în fiecare benzinărie, preţurile la pompă practicate.
Acum autoritatea de concurenţă aşteaptă aprobarea Parlamentului şi va introduce proiectul în bugetul pe anul viitor, acesta fiind estimat la 300.000 euro pentru ambele platforme: monitorul preţurilor pentru produse alimentare şi cel pentru carburanţi.