Dacă s-ar organiza un campionat de ipocrizie, USR ar putea lupta de la egal la egal cu marii rivali politici. Pentru că, în timp ce critică practicile PSD sau PNL, liderii Uniunii Salvați România fac exact același lucru, cu aceeași firmă cu care au lucrat social – democrații. Mai mult, neagă tot, invocă transparența și dispar, când li se cer lămuriri. Așa s-a întâmplat în cazul unui milion de lei dat pentru „presă și propagandă”, pe care am încercat să îl lămurim.
Spre deosebire de anul trecut, când bugetul dedicat de USR „presei și propagandei” a fost de aproximativ un sfert de milion de lei, el a crescut brusc anul acesta. Momentul coincide cu preluarea conducerii de către actualul președinte, Cătălin Drulă.
Majorarea nu reprezenta o problemă din moment ce gruparea încasează lunar mult mai mult din subvenția de la bugetul de stat, conform datelor Autorității Electorale Pemanente. Din totalul de peste 22 de milioane primite lună de lună de partide, PSD primește 8,5 milioane lei, PNL – 7,3 milioane, USR – 4 milioane de lei, AUR – 1,7 milioane, PMP 450.000 lei iar Pro România – 324.000 lei.
În primele nouă luni ale acestui an, USR a mărit de patru ori bugetul pentru „presă și propagandă”, la 1 milion de lei. Conform proprieri raportări, cei mai mulți bani au mers către Zenvertising SRL: 422.000 lei în mai, 290.000 în iunie, 213.000 lei în iulie. În total, 925.000 de lei.
Pe ce s-au dus banii? Greu de spus, din moment ce singura mențiune este „presă și propagandă”, fără alt indiciu. Exact ca în cazul PSD. Coincidențele merg mai departe: Zenvertising figurează pe o notă de informare a Autorității Electorale Permanente, după un control făcut la PSD. Actul viza sume mari de bani date unor firme care ar avea legătură cu jurnaliști, direct sau indirect.
În documentul AEP, Zenvertising apare că a încasat peste 1,8 milioane de lei de la PSD pentru „presă și propagandă”, în 2018. Exact cât toată cifra de afaceri a firmei în acel an.
Pentru a lămuri de ce USR folosește o companie care a lucrat cu PSD și pe ce anume s-a dus milionul destinat presei și propagandei, am mers la sediul Uniunii, la o conferință dedicată extinderii USR în Republica Moldova.
Președintele Cătălin Drulă s-a arătat inițial mirat de subiect, a negat existența Zenvertising, a refuzat să lămurească povestea și a recurs apoi la transparența totală: a dispărut din sală.
Reporter: Legat de bugetul pe care l-a alocat USR pentru propagandă și presă: anul trecut a fost de un sfert de milion de lei, anul acesta este de un milion de lei. Cum se explică majorarea asta, de patru ori?
Cătălin Drulă: Bugetul nostru este clar publicat, facturile noastre le găsiți pe site, toate informațiile despre cheltuielile pe care le facem sunt publice. Acesta (bugetul de presă și propagandă, n.r.) este cheltuit în mod transparent în general pentru a face cunoscute mesajele noastre, proiectele pe care le avem. Nu avem ceea ce ascund PSD-ul și PNL-ul, tot felul de contracte mascate prin care se cumpără bună-voință editorială, nu există așa ceva, fapt care se poate verifica foarte ușor pentru că la noi nu e secret ci toate facturile și plățile sunt publice.
R.: Folosiți exact aceeași firmă pe care o folosește PSD-ul și nu apare nicio publicație.
C.D.: Nu înțeleg despre ce vorbiți.
R.: Zenvertising este firma prin care aproape un milion de lei anul acesta, de când sunteți dvs președinte…
C.D.: Este o informație falsă.
R.: Nu, este o informație de la dvs de pe site.
C.D.: Nu avem contract cu această firmă.
R.: Aveți consilierii aproape, nu ați putea să lămuriți subiectul?
C.D.: În alt context. Asta este o conferință de presă dedicată…
R.: Nu vi se pare important subiectul?
C.D.: Mi se pare important… (intervine salvator deputatul Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR)
Ionuț Moșteanu: Există căi prin care ne puteți adresa nouă, ca partid, dacă doriți interviu, biroul de presă – solicitare, comunicate, dar la noi e atât de transparent că puteți vedea facturile, plățile…
R: Păi, tocmai că le-am văzut, este aceeași firmă pe care o folosește PSD-ul.
I.M.: Mulțumesc! (între timp, Drulă dispare din zona dedicată conferinței).
Ulterior, acest pasaj din interviu este tăiat din conferința postată pe site-ul USR.
Cine este Zenvertising
Înfințată în 2016, compania este condusă de Bogdan – Mihai Șuică (34 de ani) din Teleorman, în calitate de unic asociat și administrator.
Specializată în „Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web si activitati conexe”, firma a avut în 2016 o cifră de afaceri de 293.000 de lei (profit 149.000 lei), a scăzut la 179.000 de lei în 2018 (profit 94.000 lei) și a urcat în 2018 la peste 1,8 milioane de lei (anul colaborării cu PSD) dar a avut un profit mult mai slab, de doar 64.000 de lei. A fost momentul de vârf, anul trecut fiind printre cei mai slabi, cu o cifră de afaceri de 131.000 de lei și o pierdere de 40.000 de lei.
Conform biroului de presă al USR, Șuică ar colabora cu gruparea politică de aproximativ un an de zile, fără a avea calitate de membru. Nu ni s-a răspuns însă la întrebarea care este forma de colaborare, fiind îndrumați să facem o solicitare oficială.
Am cerut să ni se ofere un număr de telefon la care să-l putem contacta. Nu l-am primit.
Același birou de presă ne-a transmis că Zenvertising nu a lucrat niciodată cu PSD și că banii dați firmei de USR au fost folosiți pentru promovarea unor mesaje pe Google sau rețelele de socializare. Atât.
Conform unei analize făcute de europalibera.org, subvențiile încasate de partide în ultimii doi ani se apropie de 500 milioane de lei. Pentru presă și propagandă au ajuns peste 125 milioane de lei doar de la PSD și PNL, în intervalul 1 ianuarie 2021 – 30 septembrie 2022. PSD conduce topul cu peste 75 milioane de lei, iar PNL se apropie de 50 milioane de lei.
PSD a refuzat constant să ofere informații concrete despre site-urile care au primit bani publici pentru a promova articole pe baza unui contract, în timp ce PNL a procedat similar în 2022.