Veste buna pentru o anumita categorie de romani care se gandeste la pensie

897

Potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat, persoanele fizice independente (PFI) vor beneficia de recunoașterea activităților economice desfășurate ca vechime în muncă sau, după caz, și în specialitate.

Astfel, prin proiectul de lege de la Senat se dorește modificarea OUG 44/2008, în sensul introducerii în rândul activităților recunoscute ca vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate și a celor economice desfășurate de PFI-urile care îndeplinesc anumite condiții.

Mai exact, activitatea desfășurată de PFI se va considera vechime în muncă doar dacă:

  • aceasta funcționează în baza unei autorizații eliberate de către o autoritate publică sau un corp profesional și este înregistrată la Fisc;
  • activitatea economică pe care o desfășoară a produs venituri nete în anul pentru care se dorește recunoașterea vechimii a căror valoare este cel puțin egală cu 12 salarii minime brute pe țară din anul respectiv.

Potrivit proiectului, vechime în muncă sau în specialitate va fi considerată perioada în care persoana fizică independentă a desfășurat activitate economică și și-a plătit toate contribuțiile, taxele și impozitele legale. Pe de altă parte, nu vor fi luate în calcul perioadele în care PFI-ul nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată.

Această măsura are ca scopuri principale, potrivit inițiatorilor, încurajarea unei mari categorii de persoane să profeseze în domeniul în care a studiat, de exemplu, absolvenții facultăților de limbi străine să activeze ca traducători autorizați și posibilitatea angajării în sistemul bugetar a celor ce lucrează ca PFI, ținând cont de faptul că o condiție de bază pentru angajarea la stat este vechimea în muncă sau în specialitate.

Așadar, faptul că experții se vor putea angaja în sectorul public va reprezenta un avantaj pentru stat. Totodată, prin adoptarea acestei măsuri s-ar elimina o discriminare existentă în prezent.

Este vorba, mai exact, de faptul că, din luna mai, activitatea desfășurată ca persoană fizică autorizată poate fi considerată vechime, ceea ce nu este valabil și în cazul PFI-urilor, potrivit avocatnet.ro.