Guvernul a schimbat regulile pentru inmormantare: Amenzile ajung pana la 10.000 de lei!

Ca și când nu ar fi fost de ajuns noile reguli și legi pe care parlamentarii vor să le schimbe, Guvernul Tudose a umblat și la regulile după care se face înmormântarea în România. Acestea au fost schimbate recent, iar persoanele care nu le respectă riscă să plătească amenzi de până la 10 000 de lei.

Potrivit Spynews, Guvernul a luat decizia că acesta este cel care stabileşte cum se transportă persoana decedată, cum este îmbălsămată, înhumată, incinerată, dar și deshumată.

De asemenea, afacerile cu pompe funebre trebuie să aibă specialiști care să ”înfrumusețeze” mortul, conform sursei citate.

O schimbare radicală este şi faptul că mortul trebuie dus la groapă în intervalul de 36 de ore de la stabilirea decesului, faţă de trei zile, aşa cum era până acum. Dacă nu respecţi aceste reguli, statul te amendează cu 500-10.000 de lei.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL