Condamnat la 5 ani de inchisoare in dosarul ASF-Carpatica, omul de afaceri Ilie Carabulea ar putea fi eliberat dupa 3 luni!

Omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în iunie la cinci ani de închisoare în dosarul ASF-Carpatica, ar putea fi eliberat condiționat după trei luni de detenție în Penitenciarul Aiud.

Tribunalul Alba judecă, astăzi, contestația formulată de procurori în urma deciziei Judecătoriei Aiud din 30 august prin care a fost admisă propunerea privind liberarea condiționată a omului de afaceri.

În consecință, Judecătoria Aiud a dispus liberarea condiționată a lui Ilie Carabulea de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din data de 28 iunie 2017, emis de Curtea de Apel București, potrivit informațiilor postate pe portalul instanței.

Carabulea a fost reprezentat în fața instanței Judecătoriei Aiud de un avocat din oficiu.

Ilie Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiționat înainte de expirarea duratei pedepsei de 1 an și șase luni de închisoare primite pentru dare de mită și cumpărare de influență.

În 28 iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF-Carpatica. Inițial, la instanța de fond, Curtea de Apel București, Ilie Carabulea a primit 6 ani și 6 luni închisoare cu executare.

El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârșirea unor fapte de corupție. Conform procurorilor, în 2013, Carabulea a constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL