Marile companii se pregatesc de intrarea Romaniei in Schengen: ”Vom creşte business-ul în medie cu 20%”

667

Intrarea României în Spaţiul Schengen va aduce o serie de beneficii pentru industria de transport locală, printre care eliminarea timpului de aşteptare la graniţă şi creşterea capacităţii de transport şi a numărului de comenzi, potrivit DSV Road, al treilea cel mai mare furnizor global de servicii transport şi logistică din Europa, care estimează că aderarea la Schengen va însemna o creştere a business-ului său în medie cu 20%.

”Intrarea României în Spaţiul Schengen va aduce o serie de beneficii pentru industria de transport locală, printre care eliminarea timpului de aşteptare la graniţă şi creşterea capacităţii de transport şi a numărului de comenzi”, anunţă compania DSV Road, al treilea cel mai mare furnizor global de servicii transport şi logistică din Europa, potrivit News.

Compania estimează că aderarea la Schengen va însemna o creştere a business-ului său în medie cu 20%.

”Efectele benefice ale intrării României în Spaţiul Schengen se vor resimţi imediat pe piaţa locală de transport şi logistică, consideră reprezentanţii companiei DSV Road. Astfel, numărul curselor internaţionale ale transportatorilor se va majora semnificativ, odată ce frontierele vor fi eliminate”, mai arată compania.

De asemenea, vor scădea costurile pentru combustibil, având în vedere că va dispărea timpul de aşteptare pentru camioane la frontieră, care în prezent este între 24 de ore şi 72 de ore, în special în punctele de trecere spre Bulgaria (Calafat-Vidin şi Giurgiu-Ruse), dar şi spre Ungaria.

“Prezenţa României în Spaţiul Schengen va accelera dezvoltarea economiei locale. Astfel, se vor reduce semnificativ timpii de aşteptare la graniţă, care produc efecte în cascadă asupra întregii economii româneşti, pe care le resimţim toţi, şi companiile, şi persoanele fizice. În prezent, depăşirea timpilor de conducere zilnic înregistraţi de şoferi, consumul mai mare de carburant pe timpul aşteptării şi întârzierile privind livrarea mărfurilor către clienţi duc atât la penalizarea transportatorilor, cât şi la apariţia de probleme în aprovizionare sau în derularea unor procese de producţie, precum şi creşterea costurilor pentru clienţii finali. În plus, prin eliminarea timpilor de staţionare la granita cu Ungaria, timpii de tranzit pentru toate liniile noastre de grupaj către vestul Europei se vor scurta cu minimum 24 de ore”, declară Sergiu Iordache, managing director în cadrul DSV Road.

Totodată, intrarea României în Spaţiul Schengen va avea ca efecte creşterea competitivităţii externe, dar şi interne, optimizarea costurilor de transport şi creşterea consumului local.

Alte efecte importante ale prezenţei în Schengen sunt o eficienţă sporită a utilizării camioanelor, dar şi creşterea disponibilităţii şoferilor. În Europa deficitul de şoferi s-a majorat cu peste 40% din 2020 în 2021, conform unui studiu realizat de Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU), iar odată cu eliminarea frontierelor va fi obţinută o ameliorare a acestuia de până la 10%, precizează compania.

În plus, prin ridicarea frontierelor, va fi o mai mare fluiditate a parcului auto al Uniunii Europene. În prezent, există blocaje la graniţă şi din cauza reglementării EU Mobility Package, prin care şoferii sunt obligaţi să se întoarcă în ţară periodic, la câteva săptămâni.

“Evident, efectele aderării la Schengen se vor resimţi şi la nivelul business-ului DSV Road. Estimăm o cifră de afaceri mai mare cu 20% prin eficientizarea costurilor de transport şi creşterea numărului de curse. Cum DSV Road România gestionează contracte majore de distribuţie în Bulgaria, cel mai puternic impact îl va avea scurtarea timpului la frontieră. Nu este un exemplu întâmplător deoarece prezenţa în Schengen va avea efect asupra curselor scurte, unde ponderea timpului de aşteptare din totalul timpului cursei este mai mare. Aşteptăm cu interes aderarea României în Spaţiul Schengen, o schimbare benefică pentru orice operator de transport şi orice companie, care va influenţa semnificativ economia locală”, subliniază Sergiu Iordache, managing director în cadrul DSV Road.

De asemenea, libera circulaţie a cetăţenilor în ţările membre Schengen va creşte potenţialul de revenire în România a cetăţenilor stabiliţi în prezent în Europa, consideră reprezentanţii DSV Road, care doresc să atragă în echipă specialişti dintre români care se restabilesc în ţară.

Esenţial este şi faptul că, prin lipsa graniţelor şi reducerea timpului de transportare, va fi scăzută considerabil cantitatea de emisii de carbon, protejând astfel mediul înconjurător. În acest sens, DSV Road a făcut paşi importanţi în reducerea poluării, oferind posibilitatea clienţilor de a alege servicii de transport sustenabil.

România îndeplineşte de mai mult de 10 ani criteriile tehnice pentru intrarea în Spaţiul Schengen, conform Ministerului de Afaceri Externe, şi prin aderare va avea una dintre cele mai lungi frontiere. În august 2022, Germania a susţinut că România îndeplineşte toate cerinţele şi că va susţine ţara noastră să devină membru cu drepturi depline al zonei Schengen.

DSV Road este unul dintre cei mai mari transportatori din România şi Europa, oferind servicii complete de transport – regim grupaj, încărcare parţială (less than truckload) şi încărcare completă (full truck load), dar şi servicii de transport pe bază de combustibil bio, ca parte din misiunea companiei de a reduce poluarea. DSV Road este una din entităţile juridice ale grupul DSV, prezent în România din 1994, alături de DSV Solutions şi DSV Air&Sea.

Parte din grupul danez DSV Global Transport & Logistics, compania DSV are activitate în 13 oraşe din România şi deţine 120.000 mp de centre logistice clasa A pe piaţa locală. DSV oferă servicii complete de transport şi logistică pe toate tipurile de transport (rutier, aerian, maritim şi feroviar), servicii multimodale şi servicii de depozitare şi fulfilment pentru industrii ca retail, pharma, automotive şi altele.

În 2021, compania DSV a înregistrat o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro, în creştere cu 30% comparativ cu anul anterior.