Putin va avea soarta lui Gaddafi! Declaratiile din zona tarii noastre care au infuriat Kremlinul

Propaganda Kremlinului s-a arătat deranjată de declarațiile fostului ministru al Apărării R.Moldova, actualul lider al Partidului Unității Naționale, Anatol Șalaru.

Mai exact, sursele mass-media din Rusia, dar și jurnaliștii de buzunar ai lui Putin, s-au arătat nemulțumiți de faptul că Șalaru a scris că președintele Federației Ruse ar urma să repete soarta fostului lider al Libiei, Muammar al-Gaddafi, omorât în anul 2011 în urma unei revoluții, transmite deschide.md.

„S-a împlinit visul lui Putin, tehnica militară rusească a ajuns la Kiev. Mai umilit ca acum Putin va fi doar când va repeta soarta lui Gaddafi. Slava apărătorilor lumii civilizate! Moarte cotropitorilor!”, a scris Șalaru pe pagina sa de Facebook.

Propagandistul favorit al Kremlinului, Vladimir Soloviov, a venit la scurt timp cu un comentariu, „amintind” că Anatol Șalaru „a luptat cu monumentele eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.

„Ex-ministrul Apărării Moldovei vizează la «soarta lui Gaddafi pentru Putin». Anatol Șalaru a luptat deschis cu monumentele eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei care au căzut în luptele pentru țara lui”, a scris acesta.

Și Sputnik, unul din principalele posturi media de dezinformare afiliate Kremlinului, a venit cu o reacție la cele scrise de Anatol Șalaru.

Publicația, la fel, menționează despre „vandalizarea monumentelor”, precizând că instituțiile abilitate din R.Moldova nu a luat nicio măsură în privința acestor acțiuni.

De menționat că Anatol Șalaru întreprinde în aceste zile o vizită în Ucraina, în cadrul căreia urmează să aibă mai multe întrevederi cu oficiali ucraineni.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL