Sectorul in care Romania este data drept exemplu pentru Europa!

Industria auto din România este dată ca exemplu pozitiv la nivel european, în ultimii 20 de ani fiind create în acest sector 206.000 de locuri de muncă, a declarat, marți, Yves Caracatzanis, director general al Groupe Renault România și președinte al Parteneriatului Auto Român (PAR).

„Industria auto din România este dată ca exemplu pozitiv la nivel european pentru că, în ultimii 20 de ani, s-au creat 206.000 de locuri de muncă. Acest lucru a contribuit la integrarea României în economia europeană. România are o competitivitate cunoscută la nivel mondial. Parcul auto din România este de 6 milioane de vehicule, dar cu o medie de vârstă de 13,5 ani față de 9,7 ani, la nivel european. În 2016, suntem la o rată a vânzărilor de mașini noi destul de mare. În schimb, la nivel second hand, raportul este de cinci mașini vechi cumpărate la una nouă. Toate măsurile pentru a sprijini înnoirea parcului auto sunt bune și binevenite atât pentru România, cât și pentru industria auto”, a spus Caracatzanis, într-o conferință de specialitate, conform Agerpres.

Pe de altă parte, șeful Groupe Renault România a punctat faptul că realitățile industriei auto românești trebuie discutate pentru a fi identificat ce lipsește, astfel încât să fie anticipate oportunități de dezvoltare.

„Acum șase ani, Parteneriatul Auto Român a fost creat ca un grup de lucru constituit din investitori importanți și angajatori din industria auto, având și două asociații reprezentative — ACAROM și AHK România. În toți acești ani, am discutat realitățile industriei din care facem parte. Industria se desfășoară atât în România, cât și în alte țări. Încercăm să identificăm ceea ce ne lipsește și pentru a pregăti viitorul. Acesta depinde de legislația românească. În prezent, în România sunt Centre de cercetare și dezvoltare, dar ziua de mâine nu este sigură și trebuie să o construim împreună. Împreună trebuie să anticipăm toate oportunitățile pentru a continua povestea industriei auto din România. Trebuie să vedem care sunt provocările și oportunitățile pentru a construi un viitor”, a menționat oficialul Renault.

Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) și Parteneriatul Auto România (PAR) au organizat, marți, prima ediție a evenimentului „Romanian Automotive Summit’.

Peste 250 de participanți din industria auto, autorități centrale și locale, mediul academic, organizații de business și asociații profesionale vor aborda în cadrul evenimentului de specialitate principalele teme de interes comun, cum ar fi producția, industria 4.0, inginerie, cercetare, dezvoltare și inovare, educația și resursele umane, integrarea în rețelele de furnizori a industriei auto, precum și infrastructura de transport.

ACAROM, unicul reprezentant al industriei auto naționale, fondată în anul 1996, reunește peste 150 de companii din sectorul auto. Asociația este reprezentantul României în ACEA — Asociația Constructorilor Europeni de Automobile.

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană este reprezentanța oficială a economiei germane în România și cea mai mare Camera de Comerț bilaterală din țară, reunind peste 570 de membri.

Parteneriatul Auto România este un grup de lucru reprezentativ, informal, asociat ACAROM, format din cei mai mari investitori și angajatori din domeniul auto cu activități de cercetare-dezvoltare și inovare.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL