În România, băncile îşi permit aproape orice când vine vorba de comisioane, astfel că de multe ori soluţia ţinutul banilor la saltea pare să fie cea mai rentabilă. În acest context deloc favorabil clienţilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nu stă nici ea degeaba. Recent a amendat CEC Bank...
Contribuțiile la PIlonul II de pensii scad la 3,75%, de la 1 ianuarie 2018, de la 5,1% cât sunt astăzi. Ministrul Muncii spune că nu se reduc banii românilor de pensii, însă, în realitate, fiecare contribuție va scădea. Capital a făcut calculele exacte. Astăzi, 5,1% din salariul brut al oricărui...
Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut până la nivelul de 1,88%, cel mai mare din noiembrie 2014 până în prezent, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR). Nivelul atins joi este cel mai mare din...
Presiunea creditelor neperformante "obligă" băncile centrale din ţările în care Piraeus Bank este prezentă să găsească cumpărători, după ce pe la sediul companiei din România şi din Grecia, s-au perindat fonduri de investiţii şi diverşi alţi acţionari de bănci. Pentru subsidiara din România este vorba, se pare, de o...
Băncile aflate în top cinci în România vor începe din februarie testarea sistemul Instant payments, iar până la finalul anului viitor este posibil ca șase bănci să ofere serviciul în piață, a anunțat Bogdan Năstase, project manager Transfond, la conferința Viitorul & Siguranța plăților electronice". "Instant payments își propune transferarea...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a rămas la 1,84%, însă indicii la şase şi la nouă luni au crescut considerabil.Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, s-a majorat la 2,01%, de la...
Datoria publică externă a României a crescut, în primele opt luni ale anului cu aproape 1,6 miliarde de euro, potrivit unui raport al Băncii Naţioanale. În traducere, asta înseamnă că, deşi avansul PIB este cel mai mare din UE, nu s-a resimţit în buzunarele românilor, nici în încasări mai...
România râmâne pe ultimul loc din Uniunea Europeană la colectarea TVA, arată ultimul studiu al Comisiei Europene.Diferenţa între sumele ce ar trebui colectate şi încasările efective depăşeşte 37 de procente, echivalentul a aproape 8 miliarde de euro.Este o sumă mai mare decât alocările bugetare ale României în anul...
Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a crescut cu 1,14% în august, comparativ cu luna precedentă, ajungând astfel la 676.017, reiese din cele mai recente date al Băncii Naţionale a României (BNR).Aceste persoane aveau restanţe în valoare de...
Analiştii băncii UniCredit consideră că Guvernul va ţine sub control deficitul bugetar numai în 2017, urmând ca acest decalaj să crească la 3,7% din PIB în 2018, iar creşterea economică va decelera de la peste 5% în 2017 la 3,6% în 2018, scrie Mediafax.„Creşterea economică de peste 5% anticipată...