Transfer de tehnologie franceza la Santierul Naval Constanta pentru construirea de corvete

Un parteneriat deosebit de important din punct de vedere economic s-a semnat vineri la Constanta in prezenta ambasadoarei Frantei in Romania, Michèle Ramis. Santierul Naval Constanta, in parteneriat cu societatea franceza Naval Group, a intrat in competitia pentru programul de construire de corvete pentru marina militara, scos la licitatie de statul roman.

Cu ocazia acestei vizite, reprezentantii Santierului Naval Constanta si cei ai Naval Group au semnat un acord de colaborare care urmeaza Memorandumului de intelegere, semnat de cele doua companii in noiembrie 2017 si care confirma dorinta de a colabora pentru a raspunde cererii de oferta a statului roman pentru achizitia de patru corvete.

“Suntem foarte fericiti pentru aceasta cooperare exclusiva si promitatoare intre Grupul Naval si Santierul Naval Constanta. Impreuna, am construit o oferta puternica pentru Romania. Gowind va servi misiunilor strategice ale Romaniei la Marea Neagra ca principal partener NATO. Oferta noastra se bazeaza pe un parteneriat puternic, bazat pe resursele industriale unice ale SNC si pe experienta indelungata a Naval Group in transferul de tehnologie, know-how in context international, precum si pe relatia bilaterala care a legat Franta si Romania in ultimul secol. Suntem convinsi ca solutia noastra este cea mai buna pentru Romania: pentru marina romaneasca la nivel operational si strategic, dar si pentru economia romaneasca si poporul roman in ceea ce priveste crearea de locuri de munca si dezvoltarea industriei romane de aparare in urmatoarele decenii”, a declarat Pascal Le Roy, vicepresedinte Naval Group pentru dezvoltare industriala.

“Asocierea dintre Naval Group si Santierul Naval Constanta pentru programul de corvete este un proiect economic major franco-roman, care va face posibil ca Fortele Navale Romane sa dispuna de cea mai avansata tehnologie pentru lupta pe mare. Vorbim de tehnologie de varf, inclusiv tehnologie folosita pe fregate si submarine, care acum va putea fi transferata pe corvetele Marinei. De asemenea, asocierea noastra va face posibil un amplu transfer de tehnologie de ultima generatie pentru economia romaneasca. Romania va putea detine pe teritoriul national, pe termen lung, capacitati proprii de constructie de nave militare foarte avansate ca tehnologie de lupta”, a declarat directorul general al Santierului Naval Constanta, Radu Rusen.

“Franta si Romania sunt angajate intr-un parteneriat strategic de peste 10 ani si acesta acopera mai multe domenii cat si acest domeniu al apararii. Franta propune Romaniei in ceea ce priveste cooperarea in industria apararii parteneriate pe termen lung. Si ceea ce ati vazut azi este concretizarea intentiei de cooperare intre unul dintre campionii lumii in domeniul naval si santierul naval Constanta. Este vorba de o cooperare pe termen lung care vizeaza construirea de nave si transfer de tehnologie, crearea de locuri de munca si posibilitati de export. Ambele parti au de castigat. Acest proiect are tot sprijinul guvernului francez si de aceea sunt aici”, a declarat Michèle Ramis, Ambasadoarea Frantei in Romania.

Prezent la eveniment, presedintele Camerei de Comert si Industria e Romaniei, Mihai Daraban, a declarat: “Am tinut sa vin sa sprijin santierul naval in toate demersurile ca industria romaneasca de profil sa capete tehnologie cu care ulterior sa poata licita in toate partile lumii. Naval Group e singurul care are produse testate in lupta. Restul au produs pentru expozitie. Transferul tehnologic conteaza extrem de mult. Partenerul francez va lasa tehnologia utilizata in santierul naval. Acesta este rolul nostru, sa importam tehnologie ca ulterior sa exportam de sine statatori. Naval Group sunt singurii din competitia care va urma care au produse testate in lupta.”

Carte de vizita>>>>>

Naval Group este unul dintre putinii constructori la nivel mondial de portavioane, submarine nucleare si nave militare de ultima generatie.
Santierul Naval Constanta este unul dintre cele mai mari santiere de constructii, reparatii si conversii de nave din Europa, ocupand o suprafata de aproximativ 80.000 mp. Santierul Naval Constanta are peste 125 de ani de functionare, timp in care au fost construite peste 500 de nave.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL