Uniunea Europeana indeamna guvernele să renunțe la ajutoarele pentru populație 

Statele europene trebuie să facă tranziţia dinspre cheltuielile masive destinate să ajute gospodăriile şi companiile să traverseze criza energetică spre disciplina fiscală, acum că perspectivele economice se îmbunătăţesc, a declarat luni vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

„Economia UE se dovedeşte rezilientă în contextul provocărilor actuale. A venit timpul să ne îndreptăm spre poziţii fiscale mai prudente”, le-a spus Dombrovskis jurnaliştilor la Bruxelles, înaintea reuniunii miniştrilor de Finanţe din zona euro.

Potrivit vicepreşedintelui Comisiei Europene, este important pentru statele membre să îşi reducă treptat deficitele bugetare, atât pentru a evita o situaţie în care politica fiscală afectează înăsprirea politicii monetare, cât şi pentru a nu alimenta inflaţia viitoare. Această reducere a deficitelor este cu atât mai importantă cu cât vine în contextul costurilor mai mari de finanţare.

Rata dobânzii ar putea crește iar

Banca Centrală Europeană a anunţat deja că intenţionează să adopte o nouă majorare a dobânzii de bază cu 50 de puncte la reuniunea de politică monetară de luna viitoare deoarece persistă îngrijorările cu privire la presiunile pe partea de preţuri, chiar dacă inflaţia de bază dă semne de încetinire în zona euro.

În paralel, Uniunea Europeană revizuieşte aşa-numitul Pact de Stabilitate şi Creştere, în încercarea de a flexibiliza regulile fiscale ale blocului comunitar, care au fost suspendate de la izbucnirea pandemiei de Covid şi care ar urma să fie reintroduse de la 1 ianuarie 2024. Comisia Europeană şi-a propus să vină cu un set de propuneri legislative, după discuţiile pe care miniştrii europeni de Finanţe le vor avea marţi şi la reuniunea din luna martie.

Anterior, Executivul comunitar şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea Produsului Intern Brut al UE în acest an, citând iarna blândă, nivelul ridicat al gazelor din depozite şi piaţa muncii solidă din blocul comunitar, şi de asemenea şi-a revizuit în jos previziunile privind rata inflaţiei.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL