Dupa ce si-au marit propriile salarii, primarii nu mai au bani sa plateasca profesorii! Dascalii sunt neplatiti de 2 saptamani!

Zeci de profesori din Prahova nu şi-au luat salariile pe luna septembrie după ce visteriile primăriilor au rămas goale la acest capitol. Reprezentanţii DGFP Ploieşti spun că sunt probleme în mai multe localităţi din judeţ, înregistrate după majorarea salariilor, scrie Mediafax. 

Printre primăriile care nu au avut bani să achite salariile personalului didactic şi nedidactic, pe luna septembrie, se numără şi cea din Salcia, o comună mică şi una dintre cele mai sărace din Prahova.

Potrivit primarului, Dan Boştină, 17 profesori ar fi trebuit să-şi primească salariile pe 9 octombrie, aferente activităţii din luna trecută. Nu s-a întâmplat acest lucru întrucât visteria e goală.

”Pe 9 octombrie am avut zi de salariu. Nu am dat salariile pentru că nu avem bani. E primul an când păţim aşa ceva, cu profesorii. A mai fost un an când nu am avut bani şi nu am dat salariile în Primărie trei luni. Dar la profesori, nu“, a declarat Boştină, potrivit Mediafax. 
Acesta a precizat că în acest moment mai are suma de 5.000 de lei, pentru tot anul, pentru plata profesorilor.

“Şcoala a avut alocat, pentru salarii, la începutul anului, suma de 432.000, dintre care s-au cheltuit 427.000 de lei. Au rămas 5.000 de lei. S-a făcut solicitare să mutăm banii din trimestrul IV în trimetestrul III, ceea ce s-a şi realizat. Am rămas descoperiţi în trimestrul IV cu suma de 150.000 de lei. Ne confruntăm cu o situaţie pe care nu o putem rezolva noi, pe plan local”, a afirmat primarul din Salcia.

Dan Boştină a adăugat că legea permite ca din bugetul local să suplimenteze fondurile pentru salariile dascălilor, însă nu-şi permite acest lucru având în vedere că la capitolul venituri estimate, pe tot anul, are prevăzută suma de 100.000 de lei.

Citeşte integral ştirea pe Mediafax. 

Aboneaza-te la Podcastul BANUL