Criza începe să scoată colții tot mai puternic în România. Cămările gospodinelor sunt aproape goale, iar producătorii abia de văd de după munții de legume de pe tarabe. Marfa zace în piață și prea puțini sunt cei care se încumetă să cumpere. Prețurile mari țin clienții departe, relatează Adevărul.
„Ce să vă spun? E jale! Acum câțiva ani vindeam tone de legume într-o săptămână în sezonul conservelor și al murăturilor, acum oamenii vin și iau cu bucata. Doi dovlecei, un kilogram de cartofi, doi, trei morcovi. Este o situație cruntă! Nimeni nu-și mai permite să facă provizii. Au mai fost câteva gospodine curajoase care s-au încumetat să cumpere 10 kilograme de vinete, ardei, ceapă, dar astea sunt rarități…”, povestește o comerciantă din Piața Orizont din Călărași.
Femeia spune că an cumplit ca acesta nu a întâlnit din 1991 de când face comerț. „Sunt și foarte multe magazine, la fiecare pas găsești unul. Nu mai spun de supermarketuri. Au tot felul de oferte și oamenii se bucură, iau de acolo că e mai ieftin. Dar nu știu că la piață chiar găsești o legumă care are gust. Eu aduc marfă doar de la producători locali: din Giurgiu, Teleorman, Ialomița, dar, uitați-vă, stau cu ele pe tarabă până se strică”, spune femeia, în timp ce lustruiește câteva vinete și aranjează un morman de castraveți numai buni de pus la acrit.
Deși suntem în plin sezon pentru pregătirea conservelor de iarnă, gospodinele au cămările aproape goale. Preţurile tot mai mari îi ţin pe cumpărători departe de pieţe. Legumele sunt cu aproape 30% mai scumpe decât anul trecut, arată datele oficiale. Producătorii dau vina pe secetă şi pe costurile ridicate cu energia.
Ioana Stamate, de 76 de ani, a povestit că în fiecare an pregătea conserve de tot felul. Acum, nu s-a încumetat decât la zacuscă. A copt și câteva vinete și le-a pus la congelator. Iar suc de roșii a făcut pentru că unul dintre băieții săi i-a adus câteva lădițe cu tomate. Spune că niciodată nu i-a fost mai greu ca acum.
„Prețurile uriaşe ne-au speriat. În plin sezon de pregătire a conservelor, piețele sunt aproape goale. Nu mi-aș fi permis să fac atâtea achiziții, dacă fiii mei nu mă ajutau. Suntem pensionari, eu sunt operată la coloană, iar medicamentele ajung la 1.500 de lei lunar. Am o pensie bună, dar tot nu pot să fac față acestei creșteri uriașe de preț. M-am încumetat doar la o zacuscă”, spune gospodina care a lucrat 42 de ani ca economist.
În acest sezon, legumele sunt, în medie, cu 27% mai scumpe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Însă sunt produse ale căror prețuri au crescut și mai mult.
Comercianții dau vina pe secetă şi pe scumpirile la energie pentru prețurile mai mari pe care le cer.
Ultimele date statistice arată că românii sunt nevoiți să cheltuie o treime din bugetul lunar doar pentru a-și acoperi nevoile de bază legate de hrană.
Alexandru Tănase e producător de legume în comuna Dichiseni, din județul Călărași. Aranjează tarabele la piață ca la expoziție. O varietate de culori și forme, prospețime și arome, însă sunt foarte puțini clienți. „Facturile mari ne-au împovărat și mai mult, la care se adaugă celelalte cheltuieli de producție. Într-un an doar chiria la cele două tarabe din piață este 84.000 de lei. Facem față tot mai greu”, spune producătorul în timp ce aranjează legumele.
Ce prețuri sunt în piață
În piața Orizont din Călărași, legumele și fructele de sezon sunt pe alese. Prețurile însă îi alungă pe cumpărători.
Cartofii se vând cu prețuri cuprinse între 3,5 lei și 5 lei/kg, roșiile-5 lei/kg, ardeiul kapia, între 7 și 9 lei/kg, gogonele-5 lei/kg, ardei gras între 5 și 8,5 lei/kg, ceapă-4 lei/kg, dovlecei-1 leu bucata, ardei bulgăresc iute-15 lei/kg, prune-6 lei/kg, struguri între 8 și 11 lei/kg, vinete-6 lei/kg, mere-4,5 lei/kg, pere-8 lei/kg, nectarine-10 lei/kg. Pentru cei care preferă fructele de pădure, la piață, un kilogram de afine de pădure costă 38 lei sau 12 lei un pahar, afinele de cultură se vând cu 22 lei casoleta, aronia-25 lei/kg.