Tot mai mulți crescători de vite din România își vând animalele, pentru că nu mai reușesc să își acopere cheltuielile. Nu găsesc furaje pentru ele, sau dacă le găsesc sunt foarte scumpe. În plus, vând laptele aproape pe nimic, deși până ajunge în magazine prețul îi crește chiar și de cinci ori.
Curg pe internet anunțurile proprietarilor care își vând fermele de vaci. Lipsa furajelor, cauzată de secetă, dar și costurile de întreținere îi sperie pe crescătorii de bovine.
De frica falimentului, preferă să renunțe acum la afacerile construite în ani de zile. Fermier: Batem recordul. Deci, cu paie să facem producție de 18, 20 de litri, dar costul actual de furajare pe litrul de lapte ar fi undeva la 3,40 lei, ceea ce pe noi ne bagă în faliment.
Daniel Frei deține o fermă cu 160 de vaci și este președintele unei asociații de crescători din județul Satu Mare.
Daniel Frei, președintele unei asociații de crescători de bovine: Ferme întregi care se abatorizează. O să avem de plătit facturi de 10, 12, 14 mii de lei în fermă, ca să producem lapte. Păi, nu luăm atâția bani pe lapte și o să fim nevoiți la un moment dat să închidem și noi. Ca să mergi un an de zile în minus este foarte dificil. La abatoarele din țară, animalele se vând doar cu programare. Fermierii așteaptă și câte două luni pentru a le fi preluate bovinele. Iar unii se tem că afacerile nu vor supraviețui nici până atunci, în condițiile în care și prețul laptelui este foarte mic.
La poarta fermei se vinde cu un leu și 65 de bani și poate să ajungă în unele zone până la 2 lei și 70 de bani. Însă nici așa fermierii nu reușesc să își acopere nici măcar o treime din cheltuieli.