Lectiile unui avocat pentru romani: Cum poți avea contractul la curent cu prețul de 1,3 lei, dacă ai semnat unul cu 3 lei/kwh

Guvernul a decis un preț fix la energie electrică de 1,3 lei/kwh în limita unui consum de 255 de kwh/lună. Totuși, mulți români au deja semnate contracte cu prețul de 3 lei/kwh, ceea ce va crește considerabil facturile la energie. Avocatul Adrian Cuculiș explică faptul că cea mai simplă soluție este să schimbăm furnizorul de energie electrică, iar dacă vechiul furnizor va face regularizarea la 3 luni de zile, atunci banii vor fi recuperați ulterior.

„Putem să schimbăm furnizorul de energie electrică. Putem să denunțăm contractul și, bineînțeles, de la momentul de la care se vor aplica noile tarife, o să avem 1,3 lei în consumul acela de 255, în condițiile în care schimbăm furnizorul.” a explicat Adrian Cuculis, la Antena 3 CNN.

„Toți vor avea exact aceleași condiții. Doar că aici o să vină furnizorii și o să facă regularizările pe trei luni de zile. Și ei își vor recupera oricum banii respectivi. Și s-ar putea ca această tranziție către 1,3 lei de la 2-5-10 lei să fie una destul de ușoară. Asta dacă nu cumva o să vedem în continuare acele regularizări care nu au ajuns la zi. Și spuneam că este ilegal să iei un an de zile și să faci defalcări de câte trei luni ca să poți să te încadrezi în legislație.

Furnizorul de energie electrică este extrem de inventiv, dar treaba asta este ilegală. Dacă vine mai mult de o regularizare este clar că este o problemă. Înseamnă că nu au făcut-o din timp.

Dacă este cineva care primește vreo notificare de penalitate ca să rezilieze contractul, să se adreseze imediat ANPC-ului pentru că este o chestiune abuzivă, ilegală. Nu ar trebui să plătim niciun fel de penalitate. Rezilierea ar trebui să se facă extrem de ușor, o notificare scrisă și ulterior semnarea cu un nou furnizor.”, a mai precizat Adrian Cuculis.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL