Omul de afaceri Mohammad Murad: Știţi că nu mai sunt oameni suficienţi pentru mediul privat? De ce? 

Preşedintele de onoare al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, susţine că există un deficit de cel puţin 150.000 de persoane în economia românească, precizând că există fabrici şi hoteluri care se închid sau restaurante care nu deschid, iar aceasta este o problemă foarte gravă.

Murad a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că sunt probleme şi cu aducerea de forţă de muncă din străinătate.

“De aproape cinci luni fac apel, vorbesc la minister, cu oameni importanţi despre lipsa forţei de muncă. Este un lucru care nu se poate admite ca să dureze şase luni când vrei să aduci forţă de muncă. Nu avem cu cine să facem treaba, hotelierii sunt disperaţi. Dosarele stau. Ministerul declară că nu are suficient personal. Aici vreau să studiez atent dacă pot să dau în judecată Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) pentru daune aduse României. În fiecare lună România pierde peste 50 de milioane de euro pentru că ei nu fac dosare. Fiecare străin care vine în România la muncă plăteşte 300 de euro taxe şi impozite. Noi nu mai avem cu cine să producem, 300 de euro erau bani foarte frumoşi, înseamnă peste 800 de milioane de euro pe an dacă ar fi adusă forţă de muncă în ţară, doar pe taxe pe salarii”, a explicat Mohammad Murad.

El a precizat că românii pleacă din ţară şi din acest motiv nu mai sunt suficienţi pentru angajarea lor în mediul privat.

“Sunt fabrici care se închid, hotelurile care se închid, restaurante care nu se deschid, e problema foarte gravă. O să mă întrebaţi ce se întâmplă cu românii. Să ştiţi că nu mai sunt oameni suficienţi pentru mediul privat. De ce? Pentru că numai în acest an, INS a arătat că sunt 700.000 de oameni care vor pleca din România. De ce pleacă din România? Întrebaţi clasa politică”, a mai afirmat preşedintele de onoare al FPTR.

El a precizat că este nevoie de oameni în agricultură, industrie, servicii, construcţii, turism şi că deficitul la nivelul întregii economii este de cel puţin 150.000 de oameni.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL