Cursul valutar a ajuns la un nou record negativ: 4,627 lei pentru un euro!

Euro a continuat să crească, joi, față de leu, la cotația de referință a Băncii Naționale a României (BNR), după ce miercuri a trecut pragul de 4,6 lei, stabilind un record istoric.

Euro a urcat joi cu 0,81 bani, până la 4,6279 lei, iar dolarul cu 0,55 bani, la 3,9865 lei.

Francul elveţian s-a apreciat de la 3,9869 la 3,9870 lei, iar lira sterlină s-a depreciat de la 5,2251 la 5,2213 lei.

Presiunile de depreciere a leului au intervenit pe fondul creşterii mai rapide a importurilor faţă de exporturi, a explicat joi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).

„Ne confruntăm cu presiuni de depreciere pe leu, aşa cum au şi maghiarii şi polonezii, singură moneda care s-a apreciat în zona fiind coroana cehă. Tendinţa de depreciere a leului este mai de durata decât în cazul zlotului şi forintului”, a spus Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial privind inflaţia, potrivit Hotnews.ro.

„Nu sunt cifre mari, dar această tendinţa este asociată cu situaţia balanţei de plăti. Și, faţă de polonezi şi faţă de unguri, România are o deteriorare a balanţei de plăti. Avem importuri mai mari decât exporturile, iar viteză de creştere a importurilor o depăşeşte pe cea a exporturilor. Se conturează o problema, chiar dacă acest deficit e parţial acoperit de intrări de capital şi de fonduri europene. Ungurii sunt aproximativ pe echilibru cu balanţă de plăti, iar cehii sunt pe excedent”, a arătat şeful băncii centrale.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL