Veste foarte proasta pentru romanii care au credite: ROBOR-ul a crescut la nivelul maxim al ultimilor ani!

Indicele Robor la 3 luni a crescut până la nivelul de 1,82%, cel mai mare din ultimii trei ani, informarea Realitatea TV.

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut până la nivelul de 1,82%, cel mai mare din noiembrie 2014 până în prezent, după ce a scăzut de două ori săptămâna trecută, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).

În plus, analiştii unei bănci din România estimează că, la jumătatea anului viitor ROBOR va fi de peste 2%, la o inflaţie de 4%, a declarat vineri, 6 octombrie, Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen. Acesta spune că BNR va trebui să menţină ROBOR stabil şi să permită volatilitatea cursului.

“ROBOR a fost întotdeauna foarte volatil fiindcă BNR a preferat să aibă un curs mai stabil din cauza gradul de îndatorare mare al populaţiei, în special în valută. Creşterea ROBOR a avut la bază factori fundamentali şi structurali. Printre cei fundamentali se numără inflaţia, care a fost negativă pe fondul reducetii TVA. Perioada anormală a fost când ROBOR a fost sub 1%. Inflaţia va creşte destul de repede. La sfârşitul anului estimăm că va atinge 2,4%, iar la jumatatea lui 2018 peste 4%. Tendinţa era foarte clară de creştere a ROBOR”, a declarat, vineri, 6 octombrie, Ionuţ Dumitru.

Acesta a explicat că, printre factorii conjuncturali se numără plăţile dividendelor companiilor de stat (anul acesta 5 miliarde de lei), cumulat şi cu faptul că Ministerul Finanţelor a avut maturitate la obligaţiuni pe timp foarte scurt. Astfel s-a ajuns la lipsă de lichiditate.

“Există presiuni pe curs fiincă deficitul de cont curent creşte foarte repede şi merge către 4%. Problema este finanţarea acestui deficit – investiţiile străine directe au scăzut, plus intrările de fonduri UE, care şi ele scad. În opinia mea, în momentul de faţă BNR este într-o dilemă: curs stabil sau dobânzi stabile? Echilibrul cred că va fi dobânzi stabile şi curs volatil”, a adăugat Dumitru.

Sursa: Realitatea.net

 

Aboneaza-te la Podcastul BANUL