Nicolae Ciucă: Este inadmisibil ca o ţară ca România să importe produse alimentare într-o proporţie de 70-80%

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a transmis marţi, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei, că România are un potenţial uriaş și că este inadmisibil să importe produse alimentare într-o proporţie de 70-80%, conform news.ro.

„România are un potenţial uriaş în domeniul energetic, în domeniul industriei alimentare. Este inadmisibil ca o ţară ca România să importe produse alimentare, într-o proporţie de 70-80%. Avem potenţial în tot ceea ce înseamnă domeniul IT. Avem companii private care au avut curaj şi au dezvoltat o serie întreagă de ramuri tehnologice, care în momentul de faţă au curajul să concureze de la egal la egal cu alte companii străine. Am punctat doar trei domenii, pentru că pe acestea le văd foarte importante şi în aceste domenii putem să facem importanţă”, a arătat Ciucă.

„Ca atare, vă recomand, vă vog să aveţi componenta economică pe primul loc în activitatea dumneavoastră”, le-a mai spus Ciucă diplomaţilor români.

Ajutoare pentru vecini

El i-a încurajat pe ambasadori să vorbească ”despre tot ceea ce a făcut România pentru Ucraina şi Republica Moldova”. 

”De multe ori am împresia că nu se cunoasc foarte bine toate aceste eforturi pe care ţara noastră le-a făcut, poate nu ar strica, doamna ministru, ca împreună cu alte instituţii de suport, să avem o campanie prin care să dăm lumii de ştire depsre tot ceea ce a făcut România şi, de sigur, pentru că am vorbit de potenţial şi oportunităţi, să-i convingem că tot ceea ce va însemna procesul de reconstrucţie pot să aibă un HUB, nu neapărat la Suceava, dar oriunde în România pentru procesul de reconstruire a Ucrainei”, a menţionat Ciucă.

Preşedintele Senatului a salutat reuşitele României în plan european, cum este cazul demersurilor de sprijin acordat Republicii Moldova, în actualul context sau promovarea eficientă a obiectivelor României în materie de securitate energetică. ”Sunt doar câteva exemple că România este un actor vizibil şi relevant în plan european”, a subliniat Ciucă.

Preşedintele PNL a afirmat că ”aderarea României la Spaţiul Schengen rămâne prioritatea noastră principală în plan european, pentru perioada următoare”.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL