Deputatul Michael Gudu: PNL are o poziție responsabilă privind discuțiile pe tema echilibrării deficitului bugetar

Deputatul Michael Gudu a comunicat faptul că PNL are o poziție responsabilă privind discuțiile pe tema echilibrării deficitului bugetar.

„Partidul dorește ca această echilibrare să înceapă prin reducerea cheltuielilor statului, menținând totuși funcționarea instituțiilor și serviciilor publice. Poziția PNL se axează pe apărarea inițiativei private, a micilor investitori și menținerea cotei unice.

Partidul propune taxarea luxului într-un mod echilibrat, similar modelului european, și respinge impozitarea dividendelor sau alte măsuri care ar putea afecta întreprinzătorii mici.”, transmite Michael Gudu, deputat PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „PNL încurajează ieșirea din economia subterană și promovează o impozitare corectă pentru capitalurile care părăsesc țara, susținând digitalizarea ANAF pentru combaterea evaziunii fiscale.”

Aboneaza-te la Podcastul BANUL