PIB-ul Romaniei a crescut in trimestrul 2 al acestui an cu peste 6%!

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în creştere uşoară datele privind avansul produsului intern brut în trimestrul II al acestui an, astfel că, potrivit noilor cifre publicate marţi economia României a urcat cu 1,7% în termeni reali faţă de primul trimestru al acestui an şi cu 6,1% (serie brută) faţă de acelaşi trimestru din anul precedent, potrivit Agerpres.

Datele publicate la începutul lunii septembrie de Statistică indicau un avans al PIB de 1,6% comparativ cu trimestrul I din 2017, în termeni reali, şi de 5,9% (pe seria brută) faţă de acelaşi trimestru din anul 2016.

Potrivit cifrelor publicate marţi, pe serie ajustată sezonier, faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, produsul intern brut a  înregistrat o creştere cu 5,9% (5,7% în septembrie).

„Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2017, nefiind, însă, înregistrate diferenţe semnificative faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 218 din 5 septembrie 2017”, precizează INS.

În primele şase luni ale acestui an, avansul economiei româneşti a fost de 5,9% pe serie brută şi de 5,8% pe seria ajustată sezonier. Datele publicate în septembrie arătau că produsul intern brut a crescut cu 5,8%, pe seria brută, în primele şase luni ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2016, şi cu 5,7% pe seria ajustată sezonier.

Pe date ajustate sezonier, produsul intern brut estimat pentru trimestrul II 2017 a fost de aproximativ 208,6 miliarde de lei preţuri curente, iar pentru semestrul I 2017 a fost de 413,1 miliarde de lei preţuri curente.

Pe serie brută, produsul intern brut estimat pentru al doilea trimestru din acest an a fost de 197,5 miliarde de lei preţuri curente, iar pentru semestrul I 2017 a fost de 361,7 miliarde de lei preţuri curente.

Sursa: Agerpres

Aboneaza-te la Podcastul BANUL