Replica de la Bruxelles pentru Liviu Dragnea: Actiunile la purtator inseamna coruptie!

0

„Liviu Dragnea ar trebui să fie primul interesat de dezvăluirea beneficiarilor Tel Drum!” – este mesajul ferm transmis de la Bruxelles, în contextul interzicerii acţiunilor la purtător. Euro-deputatul socialist Ana Gomes a declarat pentru Hotnews că preşedintele PSD ar trebui să fie primul care să promoveze acest demers, tocmai pentru a dovedi că nu are nimic de ascuns.

Portugalia este una dintre ţările care au interzis acţiunile la purtător. Asta după ce guvernul socialist de la Lisabona a primit sprijinul tuturor partidelor pentru combaterea spălării banilor. România mai aşteaptă.

„Este un lucru care chiar îngrijorează opinia publică din România şi pe activiştii care lupta împotriva corupţiei. Acordarea contractelor publice unor companii deţinute de cei cu acţiuni la purtător sunt un bun vehicul pentru corupţie şi pentru sifonarea fondurilor publice”, a declarat eurodeputatul socialist Ana Gomes.

În România, noţiunea de acţiuni la purtător este legată de numele lui Liviu Dragnea şi compania Tel Drum. Ca atare, de la Bruxelles vine un semnal foarte clar.

„Dumnealui ar trebui să fie primul care să ceară interzicerea acţiunilor la purtător. Ar trebui să fie primul interesat de dezvăluirea publică a beneficiarilor reali şi a deţinătorilor acestei companii, Tel Drum. Cine nu are de ce să se teamă nu ar trebui să aibă nimic de ascuns”, a mai spus europarlamentarul.

În acest caz, dacă România nu-şi va întări legislaţia împotriva spălării banilor, Comisia Europeană ar putea sancţiona ţara noastră.