Ministrul ungar de externe Péter Szijjártó afirmă despre acord în domeniul energiei verzi, ce va fi semnat sâmbătă la Bucureşti, că securitatea energetică este o chestiune fizică și este nevoie de o reală construcție, anunță Mediafax.
„Azi la București, liderii din Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria vor semna un acord despre o investiție de infrastructură unică în lume”, a scris Szijjártó pe pagina sa de Facebook.
Din cauza războiului, în Europa există acum o criză de aprovizionare, care se poate rezolva doar dacă se pot direcționa în Europa noi surse de energie.
„Securitatea energetică este o chestiune fizică și nu politică, avem nevoie nu de declarații politice, ci de o reală construcție. Azi la București facem un pas important în această direcție”, a scris ministrul.
Administraţia Prezidenţială a anunțat că semnarea acordului între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgia, Ungaria și România privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi va avea loc sâmbătă dimineață la Palatul Cotroceni, în prezența președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Acordul se fundamentează pe interesele celor patru state legate de consolidarea securității energetice naționale și regionale și a conectivității în bazinul Mării Negre, diversificarea surselor de aprovizionare, valorificarea potențialului de producere a energiei regenerabile din zona caspică și creșterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic național, anunța Administraţia Prezidenţială.
Acordul cvadrilateral interguvernamental va oferi cadrul financiar și tehnic pentru realizarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrică din surse regenerabile între România și Azerbaidjan, via Georgia și Marea Neagră, și, ulterior, pentru transportul acestei energii către Ungaria și restul Europei, prin sistemul european de transport.
Proiectul cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră face parte din acordurile în domeniul energiei convenite între Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană, și Republica Azerbaidjan, acesta fiind, în același timp, un proiect tip flagship pentru Georgia, ca parte a strategiei EU Global Gateway.