Biden părăsește Orientul Mijlociu cu mâine goale. Esecul lui inseamna inclusiv scumpiri pentru romani


Președintele Joe Biden a declarat sâmbătă, în cadrul unui summit arab, că Statele Unite vor rămâne ferm angajate față de aliații lor din Orientul Mijlociu și că „nu pleacă nicăieri”, în timp ce face lobby pentru o alianță regională de securitate care să integreze Israelul, scrie Reuters, potrivit Mediafax. Biden a susținul că SUA nu vor lăsa „China, Rusia sau Iranul” să umple un vid de putere în regiune.

Biden, care și-a început prima sa călătorie în Orientul Mijlociu în calitate de președinte cu o vizită în Israel, și-a prezentat viziunea și strategia sa pentru angajamentul Americii în Orientul Mijlociu în cadrul reuniunii de la Jeddah.

Arabia Saudită a risipt speranțele americane și israeliene că un summit ar putea ajuta la crearea bazelor unei alianțe regionale de securitate care să includă Israelul și care să contracareze amenințările iraniene.

Întâlnirea sa cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman s-a dovedit extrem de sensibilă atunci când președintele a adus în discuție drepturile omului și a încercat să integreze Israelul ca parte a unei noi axe pe fondul preocupărilor comune privind Iranul.

„Credem că există o mare valoare în includerea cât mai multor capacități din această regiune și, cu siguranță, Israelul are capacități semnificative de apărare aeriană și antirachetă. Dar vom discuta la nivel bilateral cu aceste națiuni”, a declarat reporterilor un înalt oficial al administrației.

Un plan de conectare a sistemelor de apărare antiaeriană ar putea fi greu de admis pentru statele arabe care nu au legături cu Israelul și care se împotrivesc să facă parte dintr-o alianță văzută ca fiind împotriva Iranului, care are o puternică rețea regională de apropiați, inclusiv în Irak, Liban și Yemen.

Ministrul de externe al Arabiei Saudite, prințul Faisal bin Farhan Al Saud, a declarat că nu are cunoștință de nicio discuție privind o alianță de apărare între Golf și Israel și că regatul nu este implicat în astfel de discuții.

El a declarat reporterilor după summitul americano-arab că decizia Riadului de a-și deschide spațiul aerian pentru toți transportatorii aerieni nu are nimic de-a face cu stabilirea de legături diplomatice cu Israelul și nu va fi urmată de alte măsuri.

Biden s-a concentrat pe summitul cu șase state din Golf și Egipt, Iordania și Irak, minimalizând în același timp întâlnirea cu Mohammed bin Salman, care a atras critici în Statele Unite din cauza preocupărilor legate de drepturile omului.

Biden afirmase că va face din Arabia Saudită un „paria” pe scena mondială din cauza asasinării în 2018 a jurnalistului Jamal Khashoggi de către agenți saudiți, dar în cele din urmă a decis că interesele SUA dictează o recalibrare și nu o ruptură a relațiilor cu principalul exportator de petrol din lume.

Prințul moștenitor i-a spus lui Biden că Arabia Saudită a acționat pentru a preveni repetarea unor greșeli precum uciderea lui Khashoggi și că și Statele Unite au făcut greșeli, inclusiv în Irak, a declarat un ministru saudit.

Biden a schimbat un salut cu Mohammed bin Salman vineri, dar a spus că i-a comunicatt că îl consideră responsabil pentru uciderea lui Khashoggi la consulatul saudit din Istanbul.

„Președintele a ridicat problema… Iar prințul moștenitor a răspuns că acesta a fost un episod dureros pentru Arabia Saudită și că a fost o greșeală teribilă”, a declarat ministrul de stat saudit pentru afaceri externe, Adel al-Jubeir.

Acuzații au fost aduși în fața justiției au fost și sunt pedepsiți cu închisoarea, a spus el.

Agențiile de informații americane cred că prințul moștenitor a ordonat uciderea lui Khashoggi, lucru pe care acesta îl neagă.

Jubeir, vorbind cu Reuters despre conversația de vineri, a declarat că Mohammed bin Salman a explicat că încercarea de a impune valori altor țări prin forță ar putea avea efecte adverse.

„Nu a funcționat atunci când SUA au încercat să impună valori în Afganistan și Irak. De fapt, s-a întors împotrivă”, a precizat Jubeir că i-ar fi spus lui Biden prințul moștenitor. „Țările au valori diferite și aceste valori ar trebui respectate!”

Schimbul de replici a evidențiat tensiunile care au cântărit asupra relațiilor dintre Washington și Riad, cel mai apropiat aliat arab al său, din cauza unor probleme precum Khashoggi, prețul petrolului și războiul din Yemen.

Biden are nevoie de ajutorul Arabiei Saudite într-o perioadă de prețuri ridicate la țiței și marcată de conflictul dintre Rusia și Ucraina. De asemenea, Washingtonul dorește să limiteze influența Iranului în regiune și influența globală a Chinei.

Biden a venit în Arabia Saudită cu speranța de a ajunge la un acord privind producția de petrol care să ducă la scăderea prețurilor la benzină, care duc inflația la maxime de peste 40 de ani și îi amenință ratingul.

El părăsește regiunea cu mâinile goale, dar sperând că grupul OPEC+, care include Arabia Saudită, Rusia și alți producători majori de petrol va crește producția la o reuniune din 3 august.

„Aștept cu nerăbdare să văd ce va urma în lunile următoare”, a declarat Biden.

Un al doilea oficial de rang înalt din cadrul administrației a declarat că Biden va anunța că Washingtonul s-a angajat să aloce 1 miliard de dolari pentru noi ajutoare pe termen scurt și lung în domeniul securității alimentare pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord și că statele din Golf se vor angaja să aloce 3 miliarde de dolari în următorii doi ani în proiecte care se aliniază cu parteneriatele SUA în domeniul infrastructurii și investițiilor globale.

Statele din Golf, care au refuzat să se alieze cu Occidentul împotriva Rusiei în conflictul cu Ucraina, caută un angajament concret din partea Statelor Unite în ceea ce privește legăturile strategice care au fost tensionate din cauza percepției de dezangajare a SUA din regiune.

Riadul și Abu Dhabi s-au simțit frustrate de condițiile impuse de SUA în ceea ce privește vânzările de arme și de excluderea lor din discuțiile indirecte dintre SUA și Iran cu privire la revigorarea pactului nuclear din 2015.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL