Mai puţin de 219.000 de persoane au primit în luna septembrie ajutor social, în scădere sensibilă faţă de nivelul lunii august. În Teleorman avem de departe cea mai mare pondere a beneficiarilor de ajutor social, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prelucrate de ECONOMICA.NET. Liviu Dragnea, liderul PSD, care vreme de 12 ani a fost preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, a declarat recent că trebuie schimbată legea, astfel încât oamenii care pot munci să nu mai beneficieze de ajutoare sociale.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat pe 2 noiembrie că legea ajutoarelor sociale a avut şi efecte nedorite, şi că în perioada următoare Guvernul şi Parlamentul trebuie să modifice legea pentru ca oamenii care pot munci să nu mai beneficieze de ajutoare sociale.
„Din păcate, o idee generoasă care a fost lansată cu mulţi ani în urmă – legea ajutoarelor sociale – a avut şi efecte nedorite, în sensul că sunt mulţi cetăţeni români activi care pot munci şi care preferă să se mulţumească doar cu ajutoarele sociale, în condiţiile în care foarte multe companii din România spun că nu au forţă de muncă suficientă. Aici, si Guvernul şi Parlamentul să ne gândim în perioada următoare care să fie cea mai bună formă pentru ca cei care într-adevăr au nevoie şi nu pot munci să fie ajutaţi, dar ceilalţi să nu mai poată să beneficieze de ajutoare sociale”, a spus Dragnea.
Teleormanul, condus de Dragnea vreme de 12 ani, este liderul detaşat al topului judeţelor cu cele mai mari ponderi ale beneficiarilor de ajutor social în luna septembrie.
Judeţele cu cele mai mari ponderi persoanelor care încasează ajutor social sunt: Teleorman, Buzău, Vaslui, Mehedinţi şi Dolj, în această succesiune, arată datele ANPIS, prelucrate de Economica.
Concret, 2,56% din populaţia judeţului Teleorman a primit în septembrie ajutor social; 2,3% din populaţia judeţului Buzău a luat ajutor social în aceeaşi lună, în timp ce 2,02% din populaţia judeţului Vaslui a avut ajutor social în septembrie.
Românii au încasat ajutor social în valoare medie de 276 de lei în luna septembrie, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
Spre comparaţie, judeţele cu cele mai mici ponderi ale românilor care au luat ajutor social în septembrie sunt: Bucureşti (procentul e nesemnificativ), Timiş (0,23% din totalul populaţiei), Ilfov (0,37%), Cluj (0,41% din populaţia judeţului).
Câţi bani oferă statul sub formă de ajutor social persoanelor cu venituri foarte mici
Cuantumul ajutorului social pe care îl primeşte o persoană singură sau o familie se determină ca diferenţă între nivelurile enumerate mai jos şi venitul net lunar al persoanei singure sau, după caz, al familiei.
- Pentru o persoană – suma de 142 de lei lunar.
- Pentru o familie formată din două persoane – 255 de lei lunar.
- Pentru o familie formată din trei persoane – 357 de lei pe lună.
- Pentru o familie formată din patru persoane – 442 de lei pe lună.
- Pentru o familie formată din cinci persoane – 527 de lei pe lună.
- Pentru familia formată din cel puţin şase persoane, statul acordă câte 36,5 lei pentru fiecare persoană.
Iată topul judeţelor cu cele mai ponderi ale beneficiarilor de ajutor social din totalul populaţiei, potrivit celor mai recente date ale ANPIS, prelucrate de Economica:
- Teleorman 2,56%
- Buzău 2,3%
- Vaslui 2,02%
- Mehedinţi 2,17%
- Dolj 1,95%
- Galaţi 1,66%
- Vracea 1,62%
- Olt 1,6%
- Bacău 1,43
- Dâmboviţa 1,38%
- Călăraşi 1,3%
- Giurgiu 1,27%
- Ialomiţa 1,24%
- Gorj 1,18%
- Brăila 1,15%
- Mureş 1,14%
- Sălaj 1,14%
- Argeş 1,12%
- Neamţ 1,11%
- Alba şi Suceava câte 1% din populaţia judeţelor ia ajutor social.
- Maramureş 0,96%
- Botoşani Vâlcea 0,94%
- Satu Mare şi Tulcea, cu câte 0,93%
- Harghita 0,92%
- Covasna 0,88%
- Iaşi 0,87%
- Bihor 0,84%
- Braşov 0,76%
- Bistriţa Năsăud 0,73%
- Caraş Severin 0,73%
- Sibiu 0,72%
- Prahova 0,62%
- Hunedoara 0,59%
- Constanţa 0,54%
- Arad 0,51%
- Cluj 0,41%
- Ilfov 0,37%
- Timiş 0,23%
- Bucureşti – nesemnificativ.
Sursa: economica.net