Întrebat despre recentele propuneri ale autorităților de creștere a accizei pentru produse din tutun și nicotină în septembrie 2023, Jorge Araya, Director al Ariei Europa de Sud – Est în cadrul BAT, a declarat:
„Suntem profund îngrijorați de intenția Ministerului de Finanțe de a-i face pe români să plătească prețuri ca în Germania din salarii românești. Calendarul moderat de cinci ani de creștere a accizei, adoptat cu mai puțin de 12 luni în urmă, ar fi trebuit să asigure predictibilitatea fiscală necesară combaterii traficului ilicit. Nu trebuie uitat că traficul ilicit înseamnă și scăderea veniturilor la bugetul de stat, finanțarea rețelelor criminale și accesul necontrolat la produse care nu respectă standarde de calitate sau de igienă.
Prin susținerea unei a doua majorări a accizei în acest an, după cea din aprilie, Ministerul Finanțelor ignoră atât faptul că accizele și prețurile țigaretelor din România sunt cele mai mari din UE raportate la puterea de cumpărare, precum și realitatea că, în toate țările învecinate României, țigările pot fi cumpărate la aproximativ jumătate din preț, contrabanda fiind foarte profitabilă.
Sperăm ca un dialog deschis și susținut să releve faptul că o creștere a sarcinii fiscale asupra companiilor legitime și a cetățenilor cinstiți nu este soluția potrivită, mai ales când există loc de eficientizare în privința colectării veniturilor la bugetul de stat prin intensificarea eforturilor împotriva contrabandei.
Rămânem deschiși consultărilor pentru a construi împreună un viitor sustenabil, prin identificarea celor mai bune soluții de reducere a comerțului ilicit, cu toate beneficiile pe care le poate aduce acest lucru pentru veniturile statului, pentru companii și, cel mai important, pentru cetățenii români”.
Despre BAT în România
• BAT, cel mai mare jucător de pe piața tutunului din România, a avut un impact total în economie de peste 125 de miliarde de euro* în primii 25 de ani de prezență pe piața locală. Din această sumă, aproximativ 24 de miliarde de euro reprezintă contribuția directă la bugetul de stat sub formă de taxe și accize.
• BAT este unul dintre cei mai mari contribuabili ai României, cu o contribuție totală de 10,5 miliarde lei (2,1 miliarde euro) în accize și taxe la bugetul de stat în 2022.
• Investițiile totale ale companiei în fabrica din Ploiești au depășit pragul de 500 de milioane de euro de la construcția sa în 1996.
• BAT are în prezent peste 3.000 de angajați în cele trei entități economice ale grupului din România și generează peste 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de distribuție.
• În decembrie 2017, BAT a lansat în România glo, cel mai inovator dispozitiv al companiei care încălzește, nu arde tutunul.
Despre BAT la nivel global
BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, al cărei obiectiv este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului asupra sănătății, ceea ce presupune angajamentul de a oferi consumatorilor adulți o gamă variată de produse cu risc redus*.
Compania susține clar că țigările cauzează riscuri majore la adresa sănătății și că singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renunțarea la fumat. BAT îi încurajează pe cei care continuă să fumeze să facă trecerea complet la alternative cu risc redus dovedit științific***. Pentru a realiza acest lucru, BAT se transformă într-o afacere cu multiple categorii de bunuri de larg consum, centrată cu adevărat pe consumatori.
Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori să aleagă produsele sale care nu implică arderea tutunului pâna în 2030 și de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii pâna în 2025. BAT și-a stabilit o serie de obiective ambițioase de sustenabilitate, precum neutralitatea emisiilor de carbon pentru Scopurile 1 și 2 până în 2030, eliminarea utilizării plasticului de unică folosință non-necesar și realizarea tuturor ambalajelor din plastic reutilizabil, reciclabil sau compostabil până în 2025.
BAT are peste 50.000 de angajați. Grupul BAT a generat venituri de 27,65 miliarde de lire sterline în 2022 și un profit din operațiuni de 10,52 miliarde lire sterline.
Portofoliul strategic al companiei include marcile sale globale de țigarete și o categorie tot mai largă de produse cu risc redus*** din tutun și nicotină, precum și produse tradiționale din tutun care nu implică arderea tutunului. Între acestea se numară țigări electronice, produse de încălzire a tutunului, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotină pentru uz oral fără tutun, precum și produse orale tradiționale, cum ar fi snus și snuff umed. În 2022, 22,5 milioane de consumatori au ales noile categorii de produse BAT care nu implică arderea tutunului, o creștere de 4,2 milioane față de anul precedent.
*Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completa de la fumat la aceste produse, care nu sunt lipsite de risc și provoaca dependența.