Se ieftineste benzina? Marile state ale lumii decid astazi plafonarea pretului pentru petrolul rusesc

33

Coaliția statelor care vor să impună o plafonare a prețului hidrocarburilor rusești, respectiv, cele membre G7, Uniunea Europeană și Australia, urmează să anunțe în zilele următoare limitele avute în vedere pentru prețul petrolului și gazelor extrase de Rusia, a anunțat un responsabil din Ministerul american de Finanțe, anunță Rador.

Acesta spune că plafonul trebuie stabilit înainte de intrarea în vigoare a noilor sancțiuni europene impuse Moscovei, pe 5 decembrie. După această dată ar urma să nu mai poată fi asigurate transporturile maritime cu petrol rusesc mai scump.

Plafonarea vizează atât reducerea resurselor financiare și a capacității Rusiei de a continua războiul din Ucraina, dar și oprirea scumpirii energiei. Kremlinul a avertizat însă că nu va vinde petrol țărilor care adoptă acest mecanism de plafonare, amintește France Presse.