Amenda uriasa pentru Telekom Romania! Toti abonatii trebuie sa stie asta!

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a sancţionat Telekom Romania Mobile Communications cu amendă de 200.000 de lei pentru nerealizarea portării a 1.232 de numere de telefon şi întârzierea procesului de portare pentru alte 4.941 de numere de telefon.

”Ca urmare a unor plângeri venite atât din partea unor clienţi ai Telekom Mobile, cât şi din partea altor furnizori de telefonie, care sesizau împiedicarea sau întârzierea procesului de portare a unui număr semnificativ de numere, ANCOM a demarat un control”, a anunţat miercuri ANCOM, într-un comunicat presă.

Autoritatea a constatat astfel că, în perioada 1 mai – 21 iulie 2017, Telekom Mobile nu a răspuns prin mesajul standard în cazul a 7.213 cereri de portare, ”fapt ce a determinat ca, până la data de 21 august 2017, să nu se realizeze portarea pentru 1.232 de numere individuale unice, respectiv să se întârzie portarea pentru alte 4.941 de numere individuale unice”.

Pentru că a încălcat astfel prevederi ale legislaţiei din domeniul comunicaţiilor electronice, Telekom Romania Mobile Communications a fost amendată cu suma de 200.000 de lei, pe care va trebui să o achite către bugetul de stat. Portarea oferă posibilitatea utilizatorilor de a-şi păstra numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul de telefonie. Procesul de portare se iniţiază prin depunerea de către utilizator a unei cereri în acest sens la noul furnizor (furnizorul acceptor).

Vechiul furnizor (furnizorul donor) are obligaţia ca, la primirea unei cereri de portare, să răspundă, prin transmiterea unui mesaj standard către baza de date prin care se administrează portabilitatea numerelor (baza de date centralizată). Acest mesaj confirmă că se poate realiza portarea sau, din contra, că există un motiv justificat pentru care aceasta nu poate continua (de exemplu, cererea de portare nu a fost făcută de titularul de drept al numărului). În absenţa transmiterii de către furnizorul donor a acestui răspuns, procesul de portare este, în cele din urmă, anulat de baza de date centralizată.

ANCOM a primit pe parcursul acestui an un număr de 364 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfăşurarea procesului de portare către diverse reţele fixe sau mobile. Principalele probleme sesizate au vizat disfunctionalităţi apărute în cadrul procesului de portare (cum ar fi nesincronizarea informaţiilor privind identificarea utilizatorilor sau netransmiterea unor mesaje între bazele de date), ceea ce a condus la prelungirea termenelor sau chiar la anularea proceselor de portare. O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM au solicitat informatii suplimentare privind stadiul procesului de portare.

Portabilitatea numerelor de telefon oferă utilizatorilor posibilitatea de a-şi păstra numărului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie. De la lansarea portabilităţii, au fost portate peste 4,2 milioane de numere de telefon, dintre care peste 3,5 milioane de numere de telefonie mobilă şi aproape 700.000 de telefonie fixă, conform news.ro.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL