Cardurile pentru energie sunt degeaba: Poștașii nu pot plăti facturile pentru că nu le știu folosi

Poșta Română aruncă în aer cardurile de energie, cu care persoanele cu venituri modeste vor achita facturile la energie electrică. Poșta spune că angajații ei sunt mult prea puțini și că nu știu cum să folosească aceste carduri. Oamenii vor fi trimiși însă la un training.

„În clipa de față, Poșta Română poate prelua achitarea de facturi în 1500 de locații și avem undeva la 4000-4500 de ghișee. Deci, dacă 4500 de români vor să-și plătească factura în același timp, aceasta este capacitatea companiei.

Deci, noi avem această capacitate în oficiile poștale. Mai mult, ca să ne asigurăm că venim mai aproape de români, vrem să creștem capacitatea companiei de a scana și a încasa facturile de la 4500 undeva la 11.000.

În clipa de față, compania are 2000 de telefoane mobile, contractul nostru de citit contoare, deci acei oameni pot să și scaneze și se încaseze facturi. Mai mult, am derulat o procedură la sfârșitul anului trecut în care am cumpărat deja 400 de telefoane și imprimante mobile. Dar credem că este nevoie de încă 7000, că dacă sute mii de români vor să-și plătească factura în aceeași zi să aibă unde s-o facă”, a explicat Valentin Ştefan, director Poşta Română, marţi, la Antena 3 CNN.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL