Mohammad Murad și Dănuţ Pop, liderii Partidului Ecologist Roman, au dezbătut asupra posibilităţii unei crize alimentare în România şi asupra soluţiilor în cazul acestui scenariu. Cei doi lideri ai Partidului Ecologist Român au participat la dezbaterea ”Perspective asupra unei potenţiale crize alimentare în România”, organizată de revista Capital. Alături de...
Rata inflației în luna aprilie 2022 e de 13,8%, informează miercuri INS. Preţurile de consum în luna aprilie 2022 comparativ cu luna martie 2022 au crescut cu 3,7%.Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 7,9%.Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12...
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât marţi majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75% pe an, de la 3% pe an anterior, începând cu data de 11 mai 2022, informează banca centrală, relatează AGERPRES. Totodată, reprezentanţii instituţiei au decis majorarea ratei dobânzii pentru...
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a înrăutăţit estimările privind evoluţia economică a României în 2022 şi în 2023, după o redresare de 5,9% în 2021, determinată în principal de consumul privat solid, se arată într-un raport publicat marţi de instituţia financiară internaţională, informează Agerpres. Economia României ar urma...
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, afirmă că România este „foarte întârziată” în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene, ea dând exemplul altor state precum Spania şi Franţa, care au atras deja miliarde de euro atât din PNRR, cât şi din exerciţiul financiar 2021-2027. „Acest Plan Naţional de Redresare...
Membru de zeci de ani al PSD, fost ministru al Finantelor in doua guverne si vicepriministru, prim-viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Florin Georgescu, a declarat la sedinta organizata de Comisia economica, industrii si servicii a Senatului ca o continuare a politicilor economie de o maniera nesustenabila in ceea ce...
Ajunsa celebra pe malurile Dambovitei dupa ce presa tabloida a prins-o in fapt din postura de insotitoare a unor domni bogati, unii chiar casatoriti, Carmen Silvia Badanoiu a fost plasata in functia de expert responsabil supraveghere la Autoritatea de Supraveghere Financiara, adica ASF. Stiti… institutia aia care ar trebui...
In mod suspect dupa ce timp de cateva saptamani au inceput sa apara la orizont fostii proprietari ai televiziunii Realitatea TV, cei care au ingropat postul rand pe rand in datorii catre creditori inchipuiti si mai ales catre stat, iata ca Liviu Dragnea face front comun cu acestia si...
Bugetul de stat pentru anul viitor este construit pe o crestere economica de 5,5%, in scadere fata de previziunile care indica un avans de 6,1% in acest an, produsul intern brut urmand sa ajunga la 907,852 miliarde de lei, potrivit Raportului privind situatia macroeconomica si proiectia acesteia pe anii...
Dezvoltarea economico-socială a fost mai lentă în România decât creşterea economică, a declarat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, în cadrul unei conferinţe internaţionale dedicate dezvoltării şi măsurării efectelor acesteia.El a precizat că, în condiţiile în care o parte semnificativă din forţa de muncă este plecată în afara ţării, munca...