Furnizorii de energie cresc prețurile artificial pentru a lua bani mai mulți de la stat prin mecanismul de plafonare a facturilor

69

Furnizorii de energie au găsit metoda prin care să fenteze statul! Cresc artificial prețurile și primesc mai mulți bani prin mecanismul de plafonare a facturilor. Descoperirea a fost făcuta în urma controalelor efectuate de reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei. În paralel, companiile din domeniu acuză ca nu și-au primit înca banii pe plafonare și amenință că vor ieși de pe piața, informeaza Realitatea.net.

În urma unor controale efectuate pe piață, inspectorii ANRE au descoperim mai mulți furnizori care au ridicat intenționat prețurile la care cumpărau energia ca să primească mai mulți bani de la stat pentru plafonare. Fie nu luau în calcul contractele de achiziție în vigoare, încheiate în trecut la prețuri mai mici, fie încheiau direct contracte la prețuri exagerate.

„Piata energiei este ca un far west un vest salbatic in care baietii destepti din energie isi fac de cap in conditiile unor legi pline de hibe si a unor amenzi ridicole raportate la nivelul profiturilor. Am liberalizat piata pe genunchi fara un studiu de impact iar acum platim oalele sparte ale acestei decizii luate in cel mai prost moment cu putinta. Vine iarna iar speculatorii vor incerca sa profite pe marginea cererii de energie si gaze”, spune Adrian Negrescu, analist economic.

De partea cealaltă, companiile din energie spun că în ultimele luni au plătit plafonarea din banii proprii și acuză autoritățile că nu respectă legea.

Furnizorii spun ca au inregistrat pierderi foarte mari in ultimul an pentru ca autoritatile nu le-au decontat banii pentru plafonare. Mai mult, una dintre cele mai mari asociatii de furnizori ameninta ca mai multe companii se vor retrage de pe piata daca nu primesc acesti bani din partea guvernantilor. Potrivit datelor ANRE ar fi vorba de 35 milioane de lei care ar trebui sa ajunga la peste 60 de furnizori.

Românii nu sunt afectați direct de creșterea prețurilor la energie, cel puțin cât timp este în vigoare plafonarea. În schimb, aceste majorări înseamnă mai mulți bani datorați furnizorilor de la bugetul de stat.