Seful ANAF, veste proasta pentru zeci de mii de romani: Le vom face sesizare penala!

Peste 71.000 de contribuabili sunt în prezent în situaţia ca ANAF să le facă sesizări penale pentru că au reţinut, fără să vireze la bugetul statului, o serie de impozite şi contribuţii, prevăzute de ordonanţa care a reincriminat, de la 1 martie, astfel de fapte ca fiind penale.

În cazul acestora, termenul de graţie de 60 de zile a fost depăşit, iar ANAF, ca ultimă măsură de prevenţie, va trimite acestor contribuabili notificări cu situaţia sumelor datorate la stat, dar şi cu instrumentele de eşalonare/restructurare pe care le pot accesa, a declarat pentru Profit.ro preşedintele Fiscului, Lucian Heiuş.

„Peste 71.000 de contribuabili se află în prezent în situaţia de a li se face sesizări penale pentru nevirarea către stat a impozitelor şi contriubuţiilor cu reţinere la sursă, conform OUG 130/2021. Aceştia vor primi de la începutul săptămânii următoare notificări de la ANAF cu prezentarea situaţiei în care se află, cu propunerile de remediere a situaţiei, dar şi cu mesajul că în lipsa unei rezolvări, se va aplica legea la literă, adică vor urma sesizările penale”, a afirmat Heiuş.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL