Vestea anului in Romania: Tara noastra devine 100% independentă energetic de Rusia!

Alfred Stern, șeful grupului OMV Petrom a anunțat că proiectul Neptun Deep, în care compania austriacă este partener al Romgaz, va deveni prioritate 0. Ce înseamnă asta? România va reuși să devină 100% independentă energetic prin exploatarea gazelor din Marea Neagră. Exploatările în cadrul proiectului Neptun Deep vor debuta cel mai probabil în 2026-2027, după adoptarea unei decizii de investiție în cursul anului viitor a marelui grup austriac.

„Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a făcut presiuni asupra conducerii OMV Petrom încă din luna ianuarie, înainte de modificarea Legii offsore, în vederea adoptării unei decizii finale de investiție. Ulterior, în momentul preluării participației Exxon de către Romgaz, ministrul a precizat că se așteaptă ca “așa cum este stipulat în acordul de concesiune, până la 31 decembrie 2022 (cele 2 companii – nr.) să facă declarația de descoperire comercială, ceea ce practic aduce în linie dreaptă investițiile din Marea Neagră”.

Presiunile Ministrului Virgil Popescu au continuat și după momentul menționat anterior. Cunoscut pentru susținerea masivă din partea americanilor, Popescu și-a setat ca obiectiv principal dezlipirea energetică totală de către statul rus, care a demonstrat, prin invadarea Ucrainei, că nu se poate alinia sub nicio formă principiilor și valorilor democratice europene.

Ce nu știe foarte multă lume este că reacția lui Alfred Stern vine imediat după vizita Ministrului Popescu în Emiratele Arabe Unite, un partener strategic al Statelor Unite ale Americii, unde a purtat mai multe negocieri cu coloși din domeniul energiei în cadrul evenimentului ADIPEC 2022 din Abu Dhabi, după cum relatam pe 31 octombrie:

„ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat în 31 octombrie la ADIPEC 2022, un eveniment din domeniul energiei. În acest context, ministrul Energiei a discutat cu Suhail AlMazrouei, ministrul Energiei şi Infrastructurii din Emiratele Arabe Unite, despre cooperare în domeniul energiei, prin implicarea companiilor emirateze în proiecte de investiţii în producţia de energie regenerabilă, nucleară, dar şi despre diversificarea şi intensificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale.”

Gurile rele susțin că vizitele private ale lui Virgil Popescu în fieful americanilor din Orientul Mijlociu ar fi avut un rol decisiv în reacția companiei OMV Petrom de a accelera procesul de exploatare a gazelor din Marea Neagă și că insistențele lui au dus la ceea ce probabil va fi un moment istoric pentru independența energetică românească.

Ce înseamnă mai exact Neptun Deep? Dacă producția de gaze offshore se declanșează, de la o producție internă de 8,7 miliarde metri cubi în 2020, România va ajunge la un nivel de peste 15 miliarde metri cubi pe an. Iar în cazul în care consumul intern se va păstra în intervalul de 10-12 miliarde metri cubi pe an, România va deveni independentă de gazul rusesc și chiar ar exporta 20-25% din producția internă.

Aboneaza-te la Podcastul BANUL